Săptămâna „mistico-meteorologică” a Revoluției de la Timișoara. De la –10, la +20 de grade în decembrie 89
0Profesorul Vasile Popovici, fostul ambasador al României în Portugalia și Maroc, a făcut o inedită analiză meteo asupra evenimentelor din decembrie 1989, de la Timișoara, care au dus la căderea comunismului.
Decembrie 1989 a fost una dintre cele mai călduroase luni de iarnă din ultimele decenii. Vremea bună a favorizat ieșirea în stradă a unui număr mare de timișoreni, pentru a manifesta împotriva regimului comunist condus de Nicolae Ceaușescu.
Profesorul și scriitorul Vasile Popovici, unul din cei care s-au aflat pe străzile Timișoarei, în acel decembrie 89, a făcut o inedită analiză, în care a încercat să explice inexplicabilul Revoluției de la Timișoara.
„Săptămâna Revoluției de la Timișoara are și o dimensiune despre care e greu să vorbești fără să stârnești de îndată o uriașă neîncredere. Pare că bați rău câmpii. I-aș zice săptămâna mistico-meteorologică a Revoluției. Sunt totuși lucruri pe care buletinele meteo ale zilelor din 15 până în 23 decembrie 1989 le-au înregistrat fără urmă de dubiu. Cu toate acestea, ce s-a întâmplat atunci pare complet ieșit din cadrele logice ale firii. Acompaniamentul meteo al protestelor mi s-a părut atunci - și de atunci până azi - un fapt care m-a zguduit în profunzime”, a povestiti Vasile Popovici.
Vineri 15 decembrie: un frig sec, în jur de –10 grade Celius.
„O Timișoara gri, încremenită în ger, sărăcie și-n urâțenia cotidiană a acelor ani fără speranță”, spune Popovici.
Conducea la gară, la rugămintea profesorului Mircea Zaciu, o studentă din Germania, care venise de la Cluj, înnoptase la Timișoara și își continua drumul spre casă cu trenul.
„Trecem prin Piața Maria, prin dreptul străzii lui Tökés, cu gândul că sub ferestrele pastorului se mai aflau câțiva enoriași, astfel ca ea să poată anunța la Europa Liberă că la Timișoara se întâmpla ceva nemaivăzut. Însă la acea oră a dimineții strada era pustie”, a continuat Popovici.
„Primăvară de mai în plină iarnă”
Sâmbăta 16 decembrie: de la –10 grade Celsius trecem brusc la temperaturi nefirești. Se încălzește deodată, iar căldura urcă spre 20 de grade și o ține așa până vineri 22 decembrie.
„E în continuare sec, o primăvară de mai în plină iarnă. Proteste spre seară, brusc inflamate în zona Maria; se formează apoi coloane de o sută, două sute de oameni ce se îndreaptă în noapte spre căminele studențești și cartiere”, a adăugat Popovici.
Duminică 17 decembrie: vreme frumoasă, deja cald. Proteste mari în fața Județenei de Partid.
„Elicoptere deasupra imobilelor, tensiune uriașă, soldați aliniați, totuși lumea se adună fără frică și scandează împotriva regimului. Intervin Armata cu mijloace grele, Securitatea și Miliția. De pe la 15.30-16.00 se trage din plin - ca la Beirut, ca la război. Orașul devine un câmp de bătălie. Tancuri pe străzi. Morți cu zecile, răniți cu sutele, arestări masive. Tot centrul Timișoarei e sub ocupație militară. Marea crimă, cea pe care o știam inevitabilă cu toții, începuse. Și deodată ceva menit să te încremenească după toate ororile: în plină iarnă, dacă te uiți pe calendar, în plină primăvară dacă te uiți pe termometre, după ce masacrul s-a consumat la marile lui cote, cerul se înroșește înfricoșător (nu sunt nebun, rog să fiu crezut), încep tunete și fulgere ca în plină vară. O ploaie abundentă spală sângele de pe străzi”, a mai povestit Vasile Popovici.
Luni, 18 și marți, 19 decembrie: suntem tot în luna mai, după temperatura de afară.
„Pe arterele centrale, cât vezi cu ochii soldați aliniați cu arme automate pe piept îndreptate spre trecători, tancuri, tanchete, camioane militare plasate în fața instituțiilor și la intersecții. Nu se circulă mai mult de trei oameni grupați. Populația interpelează militarii cu întrebări provocatoare, pline de curaj. Marți, soldații nu mai sunt atât de hotărați să asculte consemnele, provocările trecătorilor sunt tot mai fățișe, mai fără frică. În fabrici, în spații închise e fierbere mare. Timișoara nu se lasă intimidată, iar ăsta e miracolul cel mai mare din săptămâna timișoreană. Acest intermezzo dintre 17 și 20, când totul putea să se termine brusc fiindcă disproporția dintre forța brută armată și posibilitățile civililor era uriașă, acesta mi s-a părut a fi marele miracol din săptămâna timișoreană: orașul pur și simplu refuza să îngenuncheze, cu orice preț, nebunește, exaltant”, a continuat Popovici.
Vremea excelentă a scos oamenii din casă
Miercuri, 20 decembrie: vreme caldă, cer strălucitor, de sărbătoare, ca și cum semnalul victoriei venea din altă parte decât de pe pământ.
„Coloane imense de oameni converg din toate părțile orașului spre centru mărșăluind și strigând până la cer sloganele victoriei, cu steagurile națiunii în mâini, într-un singur glas, copleșitor cum nu mai trăisem vreodată și niciodată de atunci. Ce armată din lume ar mai fi putut deschide focul din nou, în plină zi, ce soldați ar mai fi ascultat un ordin dement împotriva unei populații uriașe, organizate și hotărâte? O vară cotropitoare în plină iarnă”, mai susține Vasile Popovici.
Joi, 21 și vineri, 22 decembrie: vremea a ținut-o tot așa, tot la 20 de grade, cu un cer pur și blând, parcă anume ca lumea Timișoarei să-și spună bucuria, suferința.
„Să îngenuncheze de o sută de ori, să se roage într-o fervoare pe care România n-a mai cunoscut-o de o jumătate de veac (...). Cum altfel ar fi rămas mulțimile acelea pe străzile orașului atâta timp dacă fereastra timpului nu s-ar fi deschis miraculos, inexplicabil?”, a mai spus Vasile Popovici.
Sâmbătă, 23 decembrie: deodată frig din nou, zăpadă abundentă, viscol, mult sub 0 grade Celsius.
„Fereastra s-a închis din nou, de la o oră la alta. Din seara zilei de 22 decembrie începuse și-n Timișoara diversiunea cu teroriștii, războiul militar cu fantomele. Timișoara reintra în iarnă. România întreagă reintra în iarnă. Chestiile asta dincolo de natural cine le poate explica oare?”, a încheiat Vasile Popovici.
Se încarcă comentariile...
