Româncă impresionată de profesionalismul polițiștilor care i-au găsit mașina furată: „Mi se părea imposibil”
0Doi tineri de 20 și 24 de ani au fost reținuți după ce au spart patru mașini din care au furat mai multe bunuri, iar o a cincea mașină, un Volvo XC40, au furat-o cu totul. Proprietara mașinii furate s-a declarat impresionată de profesionalismul polițiștilor.

IPJ Timiș a anunțat în cursul zilei de marți 4 iulie 2023 că polițiștii din Moșnița Nouă (comună de la marginea Timișoarei) au prins doi tineri care au furat, cu o noapte înainte, o mașină și au spart alte patru din care au furat portofele și documente personale.
„În urma investigațiilor efectuate de către polițiști, s-a reușit identificarea și depistarea a doi bărbați în vârstă de 20 și 24 de ani, bănuiți de comiterea faptelor. Tânărul în vârstă de 24 de ani, a fost depistat în Timișoara, iar celălalt a fost depistat în localitatea Berini, județul Timiș. De asemenea, autoturismul în valoare de 6.300 de euro, a fost găsit în municipiul Timișoara. Polițiștii au reușit și recuperarea bunurilor sustrase”, a anunțat IPJ Timiș.
Proprietara mașinii furate, Camelia Greschner, a ținut să le mulțumească public polițiștilor care i-au găsit mașina în timp record. Femeia a mărturisit că nici nu spera ca mașina să îi fie găsită întreagă și într-un termen atât de scurt.
„Nu mică mi-a fost mirarea când în seara zilei de 03 Iulie 2023 îndreptându-mă către locul de parcare al mașinii mele Volvo, am realizat că … nu mai este mașina. După câteva secunde de șoc și negare a faptului că autoturismul meu a fost furat, am sunat la poliție solicitând ajutorul organelor abilitate”, a povestit femeia.
Camelia a recunoscut că speranța că va mai putea folosi mașina erau nule. „În fapt, am crezut că nu va fi găsită prea curând și atunci când se va găsi, probabil va fi pentru că făptașii au făcut un accident sau ceva similar și au abandonat mașina”, a mai transmis femeia.
Proprietatea mașinii furate susține că în jumătate de oră de la sesizarea furtului a fost anunțată că mașina i-a fost găsită în zona Calea Buziașului din Timișoara. „Mi se părea imposibil! Cât de eficienți și profesionali (n.r. profesioniști) sunt acești domni polițiști. Nu doar că nu mă așteptam să îmi mai recuperez mașina întreagă dar mai ales să o recuperez atât de repede și în aproximativ aceleași condiții în care a fost furată, fiind doar foarte murdară și cu rezervorul gol”, a mai arătat proprietara.
Femeia a ținut să transmit această scrisoare pentru că își dorește să le mulțumească public polițiștilor „Adrian, Răzvan și Andrei din cadrul Postului de Poliție Moșnița Nouă, care au făcut eforturi considerabile pentru a-și recupera autoturismul într-un timp atât de scurt”. „Consider că aceste fapte, și acești oameni ce și-au îndeplinit atribuțiile exemplar merită să primească această mulțumire publică și aprecierea tuturor”, a mai scris femeia.