Primarul Gheorghe Ciuhandu, deschis la orice combinaţii politice, dar numai sub sigla PNŢCD
0Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, a declarat, vineri, că este dispus să facă orice înţelegeri politice cu condiţia să rămână sub umbrela Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat.
Prezent săptămâna aceasta, la Timişoara, preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că nu vede în primarul Gheorghe Ciuhandu un adversar, ci un partener. „Avansurile” făcute de Ponta nu au rămas fără ecou. Primarul Gheorghe Ciuhandu a recunoscut că a avut discuţii de colaborare cu cei de la PSD, dar şi cu cei de la PD-L şi UNPR. „Am discutat la modul cinstit şi deschis. Nu vreau să ascund întâlniri care le am”, a explicat Ciuhandu.
Primarul a spus că nu o să accepte să fie candidat independent susţinut de un partid, sau să treacă la un alt partid decât PNŢCD. „Dacă reuşim să găsim o formulă pozitivă pentru PNŢCD, eu ca membru PNŢCD mi-o asum şi intru în combinaţie cu oricare alţii. Dacă nu, fiecare să îşi facă jocurile politice fără mine. Angajamentul meu derivă doar în momentul în care sunt tratat ca membru al PNŢCD. Dacă mă tratează ca independent NU MĂ IN-TE-RE-SEA-ZĂ, de nicio parte”, a subliniat Ciuhandu. Primarul a mai spus că este conştient că ar avea o mare şansă pentru un al cincilea mandat, dar crezul politic şi tradiţia de familie îl obligă să rămână fidel PNŢCD-ului.























































