Premieră în România: un avion cu 70 de vaci din Irlanda a aterizat pe aeroportul timișorean GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vacile au zburat trei ore cu avionul
Vacile au zburat trei ore cu avionul

Un avion special a transportat pe calea aerului 70 de juninci din rasa Holstein Friza, care vor ajunge la copii orfani din Oradea și familii nevoiașe din județul Cluj

Pregătiri speciale pe Aeroportul Internațional “Traian Vuia” din Timișoara, pentru un transport mai puțin obișnuit pentru România. Este vorba de primul transport de animale mari care s-a făcut în țara noastră. Un avion special a adus la Timișoara 70 de vaci din Irlanda, care vor ajunge prin intermediul fundațiilor Heifer și Bothar, la un orfelinat din Oradea și la familii nevoiașe din apropierea Clujului.

La aeroportul timișoran a fost prezent și Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii, care a ținut să întâmpine văcuțele irlandeze. “Este primul transport de animale mari cu avionul pentru România. Există restricții mari în Uniunea Europeană în ce privește transportul animalelor pe distanțe lungi, iar avionul este o soluție. Mărturisesc că și pentru mine este o surpriză această alternativă”, a spus Tabără.



Vezi galerie foto cu aeronava care a adus vacile la Timișoara

Trei ore în aer

Cele 70 de juninci gestante au călătorit cu un avion cargo McDonel Douglas 108, care aparține companiei Stars Away International, din Africa de Sud. Transportul unui singur animal a costat 1.100 de euro. Aceștia au zburat circa trei ore de la Dublin până la Timișoara, în cuști compartimentate.

Organizația noastră face multe transporturi de animale în zone defavorizate. Acum a venit rândul României. Fermierii irlandezi au donat aceste vaci, iar acesta este primul transport cu avionul. Sunt procedee complicate și la urcarea, dar și la coborârea animalelor. În zbor, vacile simt că nu au pământul sub picioare și se pun pe burtă. Stau liniștite, fără centuri”, a spus David Moloney, directorul Asociației Bothar din Irlanda.



Ministrul Agriculturii (stânga) cu Cornel Sămărtinean, directorul aeroportului timișorean

20 de văcuțe provin de la închisoarea Shelton Abbey, unde au fost îngrijite după conceptul „open prison”. “Vacile de la închisoare au pe coadă o fundă roșie. Deținuții acestei închisori au libertate de mișcare și se ocupă cu creşterea animalelor. Ei cresc 40 de vaci pe an, din care 20 sunt donate. Ieri erau încă la închisoare, iar azi sunt libere”, a mai spus Maloney.

Avionul cu văcuțe ar fi trebuit să ajungă inițial la Cluj, însă pista aeroportului ardelean a fost prea scurtă pentru un asemenea avion. Animalele au fost încărcate în două TIR-uri și au plecat în direcția Oradea, unde vor rămâne 20 de văcuțe, restul urmând să ajungă în județul Cluj.



Vezi galerie foto cu vacile care au ajuns pe aeroportul timișorean


Vacuțele de la închisoare ajung la Oradea

Cele 20 de junici de la penitenciarul Shelton Abbey vor ajunge la orfelinatul Caminul Felix din Oradea, în cadrul proiectului "Milk for orphans" – „Lapte pentru orfani”. Aici, urmând principiul „dar din dar”,  fiecare dintre cei 20 de copii care vor primi în îngrijire o vacă va trebui să dăruiască prima femelă născută altui copil orfan care se va ocupa de îngrijirea ei. Acesta, la rândul său, va dărui mai departe prima junică obţinută de la vaca sa.
“Avem 200 de copii, care stau în 16 case tip familial. Ei vor avea grijă de animale. Mai în glumă spun că avem zilnic o nuntă. Așa că avem nevoie și de hrană, de lapte, brânzeturi, carne”, a afirmat Marcel Filip, directorul orefelinatului de la Oradea.

Restul de 50 de vaci vor ajunge la familii nevoiaşe din apropierea oraşului Cluj (comuna Râşca, la 90 km de Cluj). Majoritatea familiilor asistate prin acest proiect nu au nici un venit permanent, trăind de pe urma unei gospodării mici, de subzistenţă.

În luna februarie se va efectua un nou transport de văcuțe din Irlanda, de această dată pe aeroportul Otopeni. Animalele sunt destinate unor nevoiași din județul Prahova.



Vacile au fost aduse la Timișoara cu un avion special Vacile au fost aduse la Timișoara cu un avion special Vacile au fost aduse la Timișoara cu un avion special
Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii și Cornel Sămărtean, directorul aeroportului timișorean
Văcuțele irlandeze au aterizat la Timișoara Văcuțele irlandeze au aterizat la Timișoara Văcuțele irlandeze au aterizat la Timișoara
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite