Porsche Engineering se pregăteşte să deschidă noul centru tehnologic în Timişoara. 50 de angajaţi vor lucra în noul birou din UBC 0
0Divizia de inginerie Porsche din România îşi extinde reţeaua de centre de inovare pentru dezvoltarea vehiculelor inteligente prin deschiderea, în 2022, a noului său birou în clădirea United Business Center (UBC) 0 din Iulius Town Timişoara.
Grupul Iulius a semnat un parteneriat cu Porsche Engineering România, o companie care dezvoltă software pentru e-mobilitate, conducere automată şi inteligenţă artificială. Compania germană îşi va deschide, începând cu al doilea trimestru din 2022, un birou în UBC 0 din Iulius Town, astfel încât capacitatea companiei de a furniza servicii de inginerie de talie mondială se va extinde.
Porsche Engineering va ocupa o suprafaţă de 2.100 metri pătraţi la UBC 0, iar echipa va asigura dezvoltarea proiectelor în domeniul auto în conformitate cu noile tendinţe.
„Porsche Engineering Romania a ales Iulius Town pentru multele facilităţi pe care le oferă, care îi ajută pe angajaţii noştri să consolideze echilibrul între viaţa profesională şi cea personală. În acelaşi timp, clădirea se află într-o poziţie cu adevărat excelentă, iar etajul nostru va avea o privelişte similară cu cea din Cluj-Napoca”, spune Marius Mihailovici, director general Porsche Engineering România.
De anul viitor, aproximativ 50 de angajaţi vor lucra în noul birou din UBC 0, iar pe termen mediu există planuri de extindere la o echipă de 200 de angajaţi, specializaţi în domeniul dezvoltării şi testării de software.
Porsche Engineering România este o subsidiară deţinută în totalitate de Porsche Engineering Group GmbH şi este complet integrată în reţeaua globală Porsche Engineering, care are 1.500 de angajaţi pe tot globul, în Germania, Republica Cehă, România, Italia şi China.