O pacientă cu anevrism cerebral a fost salvată în urma unei intervenţii în premieră naţională, la Spitalul Judeţean din Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procedură de implantare a dispozitivului
Procedură de implantare a dispozitivului

Pentru prima dată în România, la Spitalul Judeţean din Timişoara, medicii au efectuat cu succes o procedură de implantare a unui dispozitiv intrasacular de deviere de flux într-un anevrism cerebral intracranian.

Pentru prima dată în România, la Spitalul Judeţean din Timişoara, medicii au efectuat cu succes o procedură de implantare a unui dispozitiv într-un anevrism cerebral intracranian. Pacienta, o femeie în vârstă de 64 de ani, a suferit două anevrisme cerebrale. Medicii de la Spitalul Judeţean din Timişoara au fost nevoiţi să trateze ambele anevrisme– unul cu tehnica clasică de plasare de coiluri în sacul anecrismal, iar al doilea prin tratarea cu acest dispozitiv intrasacular.

„Combinăm cele două metode spre binele pacientului. Acum aveam o pacientă cu două anevrisme cerebrale, una dintre ele s-a rupt. Am folosit o tehnică nouă cu un fel de coşuleţ care s-a introdus în anevrism. Scopul este de a tromboza malformaţia, pentru că la un anevrism rupt asta facem noi, împiedicăm posibilitatea de resângerare. Altfel, prin resângerare se poate ajunge la deces. Printr-o metodă elegantă s-a salvat viaţa unui om. Dispozitivul care s-a introdus este o premieră, este o noutate în România, pentru că altfel tehnica noastră este de mulţi ani de zile folosită în Spitalul Judeţean din Timişoara”, a declarat medicul Horia Pleş, Secţiei Neurochirurgie a Spitalului Judeţean din Timişoara.

Astfel de proceduri trebuie efectuate cât mai repede, pentru că în primele 48 de ore resângerarea unui anevrism rupt poate fi fatal.
 

“Când vorbim de ruperea anevrismelor, există o legătură sezonieră. Dar nu are legătura cu vara, ci cu creşterea presiunii atmosferice. Când se rupe un anevrism în cap apare o durere foarte mare, o durere atroce. Toţi povestesc că nu au avut aşa durere până la acel moment. Unde sângerarea este mare, pacientul intră în comă. Ajung la spital. Statisticile americane arată că atunci când se rupe un anevrism un sfert din oameni mor în primele 24 de ore. Este o boală foarte gravă”, a mai spus Horia Pleş. 

Pacienta se află în afara oricărui pericol şi urmează ca zilele acestea să fie externată la domiciliu. 

„Nu m-am aşteptat să mă simt atât de bine după intervenţia asta. Am venit inconştientă. Am urcat scările cu două plase de cumpărături, la etajul trei am simţit că trebuie să mă opresc penntru că sunt obosită. În momentul acesta mi s-au rupt imaginile. M-am trezit la spital. Vineri am fost operată şi deja aştept să plec acasă”, a spus Mariana Stoian. 
 

Procedura a fost efectuată de o echipă condusă de medicul neuroradiolog intervenţionist Cristian Mihalea, de la Paris, alături de un grup de medici de la Spitalului Judeţean.

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite