O nouă companie mare din domeniul IT îşi deschide birou în „Manhattanul” Timişoarei
0
Norvegienii de la Visma Software, lider pe piaţa din Europa în dezvoltarea de programe pentru automatizarea şi gestionarea proceselor de afaceri, în cadrul întreprinderilor, a semnat un contract de închirere în clădirea UBC 3.
Compania Iulius a început să închirieze spaţii şi în a treia clădire de birouri din complexul Openville, a cărei construcţii de abia a început. Cei de la Visma Software, dezvoltator norvegian de soluţii software pentru managementul afacerilor, au semnat un contract de închiriere pentru un spaţiu de birouri în clădirea United Business Center 3 (UBC3).
Visma Software a închiriat 4.200 metri pătraţi din cei 18.000 metri pătraţi pe care îi are cea de-a treia clădire de birouri clasa A din ansamblul dezvoltat, în prezent, în proximitatea Iulius Mall Timişoara.
Spaţiul închiriat va permite susţinerea strategiei de dezvoltare pe care Visma Software o are pe plan local. Norvegienii au închiriat practic trei etaje din cele 14 ale clădirii.
Visma Software este prezentă în Timişoara din anul 2006 şi are 180 de angajaţi. Compania, cu sediul în Sibiu, are în total circa 400 de angajaţi în România.
Construcţia UBC 3 a început în luna iunie
Construcţia UBC 3 a început în luna iunie a acestui an, termenul estimat de finalizare fiind de aproximativ 12 luni. Acesta este cel de-al treilea imobil office din totalul de şapte prevăzute în proiectul Openville.
UBC 3 va avea aproximativ 18.000 metri pătraţi şi 14 etaje, demisolul şi parterul fiind rezervate spaţiilor de retail. Clădirea va fi certificată LEED, printre caracteristicile acesteia numărându-se suprafeţele generoase pe fiecare nivel, de până la 2.000 metri pătraţi, fără coloane interioare şi faţada integral din sticlă.
Totodată, UBC 3 va fi în imediata apropiere a parcului de 55.000 metri pătraţi, care va fi amenajat în Openville.

În paralel, în Openville continuă lucrările de construcţie la UBC 1, imobilul de 13.000 metri pătraţi care va fi finalizat în perioada următoare, precum şi la o parcare supraetajată cu peste 900 de locuri, care va deveni funcţională în toamnă. În curând, alte două noi imobile de birouri vor intra în construcţie. În luna ianuarie, a fost inaugurat prima clădire de birouri, închiriată integral de companii din IT şi automotive.
Visma Software are peste 5.500 de angajaţi în Europa
Visma este lider pe piaţa din Europa în dezvoltarea de programe pentru automatizarea şi gestionarea proceselor de afaceri, în cadrul întreprinderilor. Are peste 5.500 de angajaţi, care îşi desfăşoară activitatea în 14 ţări.
Visma contribuie la dezvoltarea continuă a afacerii în alte companii, oferind aplicaţii software, servicii externalizate, soluţii comerciale şi soluţii IT în retail şi consultanţă. Peste 600.000 de clienţi în Europa de Nord utilizează produsele şi serviciile, iar alţi 300.000 sunt clienţi ai serviciilor de Hosting.
Visma Software este divizia companiei care oferă programe software şi servicii pentru managementul afacerilor, automatizare în facturare, managementul de proiect, analiza datelor de afaceri, CRM, HRM şi zonele de salarizare de specialitate.
Prima clădire de birouri din ansamblul Openville a fost finalizată şi închiriată integral FOTO
Au început lucrările la prima parcare supraetajată din Timişoara. Investiţie de 11 milioane de euro
Istoria mall-ului: primul a fost inventat de un vienez plecat în America