Motivul pentru care unul dintre cele mai controversate personaje din Timişoara a fost lăsat în libertate. Procurorul care a cerut arestarea „a frizat abuzul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Răzvan Nedelcu, patronul firmei „Îngerii Galbeni”, a ajuns unul din cele mai controversate personaje din Timişoara pentru haiducia pe care a instituit-o în parcările pe care le deţine. Procurorii i-au pus pe Nedelcu şi soţia sa sub acuzare pentru şantaj în 16 dosare şi au cerut arestarea. Judecătorii au respins cererea de arestare, arătând că procurorii nu au probe.

Motivarea sentinţei prin care patronii firmei Îngerii Galbeni, acuzaţi de 16 infracţiuni de şantaj şi propuşi pentru arestare preventivă, au fost lăsaţi în libertate sub control judiciar scoate la iveală faptul că dosarul în care soţii Nedelcu sunt anchetaţi ridică mari semne de întrebare din punct de vedere al probelor. Chiar dacă „Îngerii” şi-au ridicat în cap un oraş întreg prin metodele de haiducie instituite în parcările pe care le deţin, atât magistraţii Judecătoriei Timişoara cât şi ai Tribunalului Timiş au arătat în sentinţele prin care au dispus cercetarea în stare de libertate că procurorii nu au probe care să impună arestarea preventivă.

Potrivit unui document intrat în posesia „Cetăţeanul”, procurorii au cerut arestarea preventivă pentru că soţii Nedelcu dovedesc dispreţ total faţă de regulile de drept şi faţă de regulile sociale. „Inculpaţii, prin societăţile dânşilor, au închiriat mai multe locuri de parcare pentru a obţine venituri, însă modalitatea inedită prin care aceştia au săvârşit faptele denotă necesitatea dispunerii măsurii arestului preventiv”, a arătat procurorul în cererea de arestare preventivă. Potriviti aceluiaşi document, procurorul a arătat că „deşi faptele nu sunt foarte grave, instanţa trebuie să ia în considerare modalitatea inedită prin care inculpaţii au procurat sumele de bani”.

Avocaţii soţilor Nedelcu au arătat în instanţă că pentru taxele de deblocare a maşinilor pe care le blocau pentru că intrau pe proprietatea lor, Îngerii Galbeni emiteau bon fiscal, iar unul dintre avocaţi a dezvăluit chiar că procurorul de caz care i-a dus pe Îngerii Galbeni la arestare a emis în luna ianuarie a anului 2015, faţă de Nedelcu, o soluţie de clasare pentru o faptă identică cu cele pentru care a fost propus la arestare.

Cererea de arestare preventivă a soţilor Nedelcu a fost judecată în primă instanţă la Judecătoria Timişoara. Contestaţia s-a judecat la Tribunal. Atât Judecătoria, cât şi Tribunalul au respins cererea de arestare preventivă. Judecătoria Timişoara a motivat lăsarea în libertate a soţilor Nedelcu prin faptul că „din probatoriul administrat rezultă că măsura arestării preventive nu este proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse inculpaţilor NRS şi NDF, neexistând probe că cei doi inculpaţi se vor sustrage sau vor impieta ori influenţa buna desfăşurare a urmăririi penale ori a procesului penal”.

Tribunalul Timiş a mers mai departe, desfiinţând referatul cu propunerea de arestare preventivă. „Afirmaţiile din referatul cu propunere de arestare preventivă nu sunt susţinute de nicio probă convingătoare sau cel puţin de un indiciu că aceste afirmaţii au un suport factual. (...) Acuzarea a depăşit limitele procesuale indicate de textul legal precitat, întemeindu-şi cererea pe teza potrivit căreia măsura arestării preventive este proporţională cu gravitatea faptei, având în vedere anturajul şi mediul din care provin inculpaţii, precum şi faptul că cei doi sunt predispuşi la un comportament antisocial”, au arătat judecătorii Tribunalului Timiş în motivarea deciziei de lăsare în libertate a soţilor Nedelcu.

Judecătorii Tribunalului Timiş au mai arătat că pentru arestarea preventivă e nevoie de îndeplinirea a două condiţii esenţiale, niciuna dintre acestea nefiind îndeplinită. „Acuzarea, deşi nu a făcut dovada îndeplinirii acestora, consideră că se impune luarea unei măsuri preventive pentru a corecta o tendinţă spre un comportament presupus dar nedovedit antisocial, dar şi pentru apartenenţa inculpatei la un anumit anturaj şi mediu de provenienţă. Este dincolo de orice îndoială că, în aceste condiţii, demersul acuzării este total nelegal, frizând abuzul”, se mai arată în sentinţa Tribunalului Timiş.

Magistraţii au mai arătat că doar presiunea public, în lipsa unor probe, nu poate fi temei pentru arestarea preventivă a Îngerilor Galbeni. „Este adevărat că, în rândul opiniei publice, s-a creat un curent ostil acţiunilor inculpaţilor, dar luarea unei măsuri preventive nu se poate dispune sub presiunea străzii, în absenţa condiţiilor cerute de lege. Instanţa nu neagă posibilitatea ca acţiunile inculpatei să fie de domeniul ilicitului, dar, până la acest moment, acestea aparţin, raportat la probele administrate, ilicitul civil”, se mai arată în sentinţa Tribunalului Timiş.

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite