Micuţul care a învins cancerul a pierdut lupta cu viaţa: „Florian nu mai este"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Alo! Bună dimineaţa! Sunt mama lui Florian! Florian nu mai este". Acestea au fost primele cuvinte ale unei mame, care ne-a sunat să ne anunţe că fiul ei a murit după o luptă cruntă cu cancerul. E aceeaşi mamă care a luptat cu disperare pentru a-l ţine în viaţă pe fiul ei, aceeaşi mamă care în ciuda lipsei de bani pentru tratamentele lui Florian, nu a renunţat niciun moment. Acum totul s-a ruinat. „Florian nu mai este".

Ziarul „Adevărul" v-a prezentat în mai multe rânduri povestea lui Florian Fulga, băiatul depistat cu tumoră abdominală la doar patru ani şi jumătate. Originar din Rîmnicu-Vâlcea, Florian a fost adus de mama sa la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu" din Timişoara, de unde a fost externat anul trecut. Medicii nu-i mai dădeau nicio şansă. Mama băiatului nu s-a împăcat cu ideea şi nu a putut să vadă cum singurul ei fiu se stinge sub ochii ei.

„Inimioara lui era puternică"

Sprijinită, doar de mama ei, fiind divorţată, Ramona Fulga s-a zbătut şi a obţinut pentru Florian un tratament cu produse naturiste, în urma căruia boala a dat înapoi. La începutul anului, băieţelul îşi revenise binişor, începuse să se joace şi chiar să meargă la sanie. Boala a revenit însă în trupul micuţului, a făcut o complicaţie la cap şi s-a stins din viaţă, în braţele mamei, după câteva zile în care a fost ţinut în viaţă numai cu ajutorul aparatelor. „Inimioara lui a fost puternică, a bătut până în ultima clipă. Le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de noi în această perioadă şi care ne-au ajutat", spune cu lacrimi în ochi mama micuţului. Înmormântarea are loc astăzi, de la ora 13.00.

„Doamne, ajută-mă să mă fac bine!"

Ramona Fulga este distrusă de durere, dar are încă puterea să se ocupe de înmormântarea lui Florian. Printre lacrimi, femeia povesteşte cât de mult îşi dorea micuţul să trăiască şi cum se ruga pentru sănătate. „Era foarte cuminte. Am fost şi la mănăstiri. Îşi dorea să trăiască. Se ruga ‹‹Doamne ajută-mă să mă fac bine››. Dar Dumnezeu l-a luat. Flroain nu a avut păcat. Este un înger acum", a mai spus mama băiatului.

„Mami te iubesc!"

Femeia mărturiseşte că sentimentele ei erau contradictorii. Pe de o parte simţea că trebuie să lupte şi să facă orice pentru a-l salva pe Florian, iar pe de altă parte vedea cum boala se agravează şi poate să îl piardă. „I-am făcut atâtea poze să am cu el. Îi plăcea să fie fotografiat. Ultima dată i-am ţinut ziua cu copii. Îşi dorea foarte mult să aibă o cameră a lui unde să cheme copiii pe la el", mai spune mama, care în ciuda durerii care o măcina trebuia să fie veselă cu băiatul. „Îmi spunea să nu mai plâng. Mă jucam, eram veselă cu el, dar numai eu ştiu ce era în inima mea după aceea când rămâneam singură", a mai spus Ramona Fulga.

Mama băiatului povesteşte cât de mult se iubea cu Florian care îi aducea câte o floare în fiecare zi. „Îi dădea vecinul câte o floare din grădina şi venea, mi-o aducea mie şi îmi spunea ‹‹Te iubesc mami!››. În fiecare dimineaţă şi în fiecare seară venea la mine, mă lua în braţe şi îmi spunea ‹‹Noapte bună! Te iubesc mami!›› sau ‹‹Bună dimineaţa! Te iubesc mami!››. Foarte mult ne-am iubit", mărturiseşte Ramona Fulga. Aceasta a rămas acum fără cea mai preţioasă fiinţă şi este hotărâtă să lupte pentru viaţă, ca să se reîntâlnească odată cu Florian.

Dacă doriţi să-i transmiteţi mamei un mesaj sau poate chiar să o ajutaţi, o puteţi contacta la numărul de telefon: 0751.489.893

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite