Maşina de fiţe, Audi R8, comandată de secretarul Cojocari pentru fiica sa, a ajuns la Timişoara? „E o vechitură din 2008”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Adevărul de Seară” a dezvăluit zilele trecute că secretarul Primăriei Timişoara i-a comandat fiicei sale, Paula Cojocari un Audi R8, din Germania. O astfel de maşină a ajuns, ieri, în Timişoara, dar reprezentanţii firmei susţin că autoturismul nu este adus la comandă şi îşi aşteaptă un cumpărător. Cu toate acestea, aseară, maşina nu mai era la sediul firmei.

Un Audi R8 de culoare neagră a ajuns ieri la Timișoara, fiind descărcat în curtea unei firme de pe strada Popa Șapcă. Surse din apropierea secretarului Ioan Cojocari susțin că este chiar mașina comandată de acesta pentru fiica sa. Reprezentanții firmei nu au confirmat însă acest lucru, susținând că nu este o mașină la comandă, ci este de vânzare pentru cine o dorește, iar pentru credibilitate mașina a și fost postată pe siteul firmei. „Este o vechitură din 2008, are peste 90.000 de kilometri. Astfel de mașini trebuie să aibă până în 10.000”, a mai spus reprezentantul firmei auto. Potrivit datelor postate pe site-ul firmei, autoturismul de fițe are 148.000 de kilometri și prețul de vânzare este de 36.290 de euro.



CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO


Declaraţia de avere a lui Ioan Cojocari este foarte interesantă. În timp ce duce un trai de nabab, scăldându-se în lux, Cojocari a reuşit şi să pună şi bani „la saltea”, având depozite bancare de aproximativ 170.000 de euro, dar şi 124.000 de euro împrumutaţi fiicei, Paula Cojocari. Potrivit documentului citat, în 2009, juristul-şef al primăriei a plecat acasă cu 105.000 de lei numai din salariu. La aceşti bani se adaugă 93.000 de lei, bani ce reprezintă drepturi şi sporuri speciale, obţinute în instanţă. La aceşti bani se adaugă aproximativ 15.000 de euro obţinuţi din oierit.

image
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite