Magistraţii care au judecat dosarele pentru care a cerut mită vicele de la Curtea de Apel au fost audiaţi la DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei judecători de la Secția Comercială a Curții de Apel Timișoara au fost citați la audieri, la DNA București. Cei trei magistrate au soluționat dosarele pentru care vicepreședintele Cătălin Șerban a cerut mită.

CITEŞTE ŞI:
De ce insista judecătorul Cătălin Şerban să primească şpaga: „Sunt presat şi eu la rândul meu de alţii. Dacă nu rezolvăm, nu mai pot apela”

Judecătorii care l-au arestat pe vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara: „Corupţia cunoaşte o accentuare fără precedent şi la toate nivelurile”

Florin Moţiu, Anca Buta şi Petruţa Micu au fost citate astăzi la DNA Bucureşti pentru a da declaraţii în dosarul în care a fost arestat vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara, judecătorul Cătălin Şerban. Potrivit probelor existente la dosar, cei 50.000 de euro ceruţi drept mită de Cătălin Şerban ar fi trebuit să ajungă la cei trei magistraţi. Judecătorii s-au prezentat astăzi, la DNA, iar prima care a fost audiată, potrivit pressalert.ro, a fost Anca Buta. „Am răspuns la întrebări. Nu pot să vă spun mai multe. Au spus că nu voi mai fi chemată la audieri”, a declarat Anca Buta la ieşirea de la audieri, potrivit sursei citate.

Judecătorul Şerban a dublat mita negociată iniţial

Următorul care a intrat la DNA a fost Florin Moţiu. Potrivit aceleiaşi surse, la ieşirea de la audieri, Moţiu a declarat că a fost citat în calitate de martor. „Nu am avut nici o discuţie cu Cătălin Şerban pe tema dosarelor. Nu s-a vorbit niciodată de bani. De altfel asta am şi declarat. Au fost întrebări şi despre chestiuni tehnice – cum au ajuns dosarele  la noi. Motivarea sentinţelor va fi gata săptămâna viitoare. Sunt la mine la motivate”, a declarat magistratul, potrivit pressalert.ro.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite