Investiţie de 1,3 milioane de euro în Parcul Rozelor: vor fi aduşi trandafiri din Anglia, Germania, Franţa şi Olanda

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primăria a predat parcul firmelor care se vor ocupa de lucrări Foto: Remus Runcan
Primăria a predat parcul firmelor care se vor ocupa de lucrări Foto: Remus Runcan

Modernizarea şi reabilitarea Parcului Rozelor costă 1,3 milioane de euro, banii provenind din fonduri europene. Reprezentanţii primăriei au predat parcul firmelor care se vor ocupa de lucrări. Termenul limită de finalizare este 11 luni.

Parcul Rozelor, unul din simbolurile Timişoarei, îşi va schimba faţa în totalitate în urma unei investiţii de 1,3 milioane de euro, obţinuţi dintr-un proiect elaborat în cadrul Regio-Programul Operaţional Regional. Reprezentanţii primăriei au predat parcul firmelor care se va ocupa de reabilitare, iar aceştia au la dispoziţie 11 luni pentru a termina lucrările.

Peste 9.000 de fire de trandafiri, 500 de arbori şi arbuşturi, aproximativ un hectar de suprafaţă gazonată, alei cu pietre natrurale, 11 pergole, 12 vase de ceramică de tip roman, 77 de bănci de odihnă, 35 de coşuri de gunoi, sunt doar o mică parte din planul de cosmetizare a Parcului Rozelor.

Ne-am mişcat foarte repede cu procedurile şi paşii legali după ce s-a semnat proiectul în prezenţa ministrului Elena Udrea. Vom face un loc civilizat din acest parc. Cred că până la Ruga Bănăţeană de anul viitor putem inaugura parcul refăcut”, a declarat Adrian Orza, viceprimarul Timişoarei.

VEZI GALERIE FOTO CU PARCUL ROZELOR

934 de soiuri de trandafiri


De asemenea, în urma lucrărilor se va realiza un sistem modern de irigare, precum şi a unei staţii de pompare. Se va reface iluminatul public urmând să fie montate 68 de stâlpuri cu becuri fotovoltaice. Gardurile care împrejmuiesc parcul vor fi înlocuite, toată suprafaţa pietonală va fi înlocuită şi se vor monta grupuri sanitare.

Lucrările vor fi efectuate de societatea Horticultura împreună cu Drufec Cons şi Cons Electrificare. “Se vor scoate toţi trandafiri existenţi acum, care vor fi înluite cu 934 de soiuri noi, atât din ţară cât şi din străinătate cum ar fi cele din Germania, Anglia, Olanda, Ungaria şi Franţa. Vom avea toatel culorile de trandafiri. Pe lângă trandafiri, aducem peste 500 de arbori şi arbuşti. Tot noi ne ocupăm de demolarea pergolelor, a băncilor vechi şi de refacerea aleilor”, a spus Andrei Drăgilă, directorul SC Horticultura SA.

Istiorie în Parcul Rozelor

Parcul Rozelor are aproximativ 2,5 hectare şi a fost amenajat în anul 1891, la iniţiativa unuia din cei mai mari cultivatori de trandafiri din Europa, Wilhelm Muhle, care şi-a expus florile pe timpul unei expoziţii vizitate şi de împăratul Franz Josef. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Rozariumul a fost distrus şi a fost refăcut în perioada 1953-1965, când s-a ajuns la peste 1.200 de varietăţi de trandafiri. Astăzi pe suprafaţa de un hectar abia mai există 600 de specii.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite