Invenţia unui bănăţean a deschis un nou drum în dezvoltarea căilor ferate. Instalaţia a fost pusă la dispoziţia Chinei şi RDG-ului FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De numele timişoreanului Corneliu Miklosi, fost director al Uzinei Electrice, se leagă invenţia maşinii de sudat capete de şină.

Inginerul Corneliu Miklosi (1886-1963) a fost un savant de reputaţie mondială. Una dintre marile personalităţi ale Timişoarei.
 

În anul 1938, fostul director al intreprinderii tramvaielor a inventat o maşină de sudat capete de şină fără articulaţii. Aceasta era cunoscută sub numele de Taurus şi a deschis un nou drum în dezvoltarea căilor ferate. 

„Această instalaţie a fost pusă în funcţiune în 1938, ea putând suda atât şinele cu canal, cât şi şinele Vignole. Instalatia sa a fost brevetată în România şi în Elveţia, fiind pusă la dispoziţia Republicii Democrate Germane şi a Republicii Populare Chineze.

Sudarea la capete a şinelor a permis şi realizarea unei căi ferate continue de rulare, fără jante. A introdus astfel în România calea ferată sudată atât pentru trenuri, cât şi pentru tramvaie”, aflăm de pe forumul Ratt.

image

Invenţia lui Corneliu Miklosi FOTO Ratt
 

Cornel Mikloşi s-a născut la 5 martie 1887 la Covăsânţ (judeţul Arad). În 1905 alege să urmeze Facultatea de Electrotehnică din cadrul Politehnicii din Karlsruhe, apoi ajunge la Facultatea de Mecanică a Universităţii Tehnice din Budapesta, pe care o va absolvi în 1909. Între 1909 şi 1911 a fost asistentul, apoi adjunctul celebrului profesor Rejtö, de la Budapesta.

Cornel Mikloși are statuie în Parcul Central din Timișoara

Bustul lui Corneliu Miklosi de pe Aleea Personalităţilor
 

În perioada 1912-1919 a lucrat ca inginer la fabricile de cabluri Siemens din Leopoldau şi Budapesta, iar după terminarea Primului Război Mondial se întoarce în Banatul unit cu România. Pentru început lucrează la depoul C.F.R. din Arad, iar apoi devine inginer şef şi, în scurt timp, director al Tramvaielor Comunale din Timişoara (15 aprilie 1920) şi al Uzinei Electrice Comunale (din 1 octombrie 1923), transformată în Întreprinderile Electromecanice Timişoara, până în anul 1949.

image

Maşinăria lui Corneliu Miklosi FOTO Ratt
 

În 1946, Miklosi a proiectat primele tramvaie cu boghiuri. Punctualitatea cu care circulau vagoanele, cu o eroare de doar plus - minus 40 secunde, i-a făcut pe timişoreni să spună că îşi puteau potrivi ceasurile după programul creat de directorul Tramvaielor Comunale. 

Citiţi şi:
 

Povestea firobuzului de la Timişoara. Una din premierele bănăţene, de acum 73 de ani, despre care s-a vorbit prea puţin

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite