INEDIT Un artist cu master în Pictură „tunează” biciclete la Timișoara
0
Un artist plastic schimbă look-ul bicicletelor pentru timişorenii care vor să iasă din decor prin aspect. Inspirat din celebra emisiune de pe MTV „Pimp my ride”, cu maşini modificate, artistul Alex Baciu a decis să schimbe faţa bicicletelor pentru timişoreni.
Absolvent al Facultăţii de Arte Plastice, cu masterat luat în Pictură, Baciu a avut deja peste 30 de comenzi pentru biciclete „tunate”. Primul atelier l-a avut în cadrul festivalului Street Delivery, din această vară.
„E o altă formă de artă pictatul pe bicicletă şi chiar e interesant. Lucrez între două şi patru ore la o bicicletă, depinde de complexitate şi de cerinţele clientului. Pot să fac orice, nu am probleme. Cert este că, după acest «tuning», bicicleta va fi unică”, a declarat Alex Baciu.
Prima bicicletă „tunată” de Alex Baciu a fost cea personală, apoi a unui prieten. Artistul foloseşte spray-uri, pensule, şabloane şi sute de modele. Cea mai importantă este, însă, imaginaţia. La final, pune şi un strat de lac pentru ca opera lui să dureze cât mai mult.
„Bicicleta şi posesorii sunt o sursă de inspiraţie pentru mine. De multe ori contează şi în ce culori sunt ei îmbrăcaţi. Majoritatea mă lasă pe mine să decid cum va arăta bicicleta. Alţii îmi trasează câteva linii, culorile şi cam ce forme sau desene vor”, a explicat Baciu.
Cea mai interesantă lucrare a fost decorarea unei biciclete cu peste o mie de steluţe. „Steluţele şi bulinele sunt foarte căutate. Fetele vor culori vii, iar bărbaţii, culori mai sobre. Mulţi vor diferite animăluţe, cum ar fi o zebră sau un tigru”, a adăugat artistul.
Expoziţii internaţionale de pictură
Alexa Baciu este un artist complex. S-a născut la Constanţa, iar de la şase ani a început să cocheteze cu pictura. A practicat pentru o scurtă perioadă baletul, iar apoi s-a apucat de cântat la vioară. „În 2004, am venit la Timişoara, pentru facultate. Mi-a plăcut mult atmosfera, oraşul, oamenii şi am decis să rămân aici”, a spus Baciu.
În 2007 a plecat pentru un an la o bursă în Portugalia, pe teme de pictură, iar de atunci a avut numeroase participări la expoziţii şi simpozioane internaţionale. În acest an a fost în Grecia, Ungaria şi Slovacia. Baciu face tuningurile gratis.
Concurs cu cinci câştigători
În cadrul campaniei „Verde pentru biciclete“, Alex Baciu va transforma cinci biciclete. „Cel mai greu este să îi faci pe oamenii să îşi scoată bicicletele vechi din garaj, beci sau de pe balcon. Având un grad de uzură, nu vor să iasă. Noi vrem ca bicicletele lor să arate bine. Așteptăm poveștile bicicletelor, iar cinci dintre cele mai interesante vor avea parte de un tunning gratuit”, a spus Graţian Bolog, organziatorul campaniei. Bicicletele vor fi ales în cadrul unui concurs online pe facebook şi pe site-ul pedaleaza.ro, până pe 2 decembrie.