Imaginea nepăsării: clădire publică în paragină lângă „geamăna” proaspăt renovată
0O clădire a Primăriei Timișoara a ajuns într-o avansată stare de degradare după ce municipalitatea a refuzat să o cedeze Universității de Vest, care a transformat o clădire identică într-un modern cămin studențesc.

Universitatea de Vest din Timișoara a dat, la începutul lunii octombrie, startul lucrărilor la ceea ce se dorește a fi cel mai mare și mai modern cămin studențesc din România.
Lângă șantierul noului cămin sunt două clădiri identice. Una a fost renovată complet și transformată într-un cămin. Alta arată ca blocurile bombardate din Ucraina.
Ambele imobile au aparținut, la un moment dat, Primăriei Timișoara. Una dintre clădiri a fost cedată Universității de Vest, a fost renovată complet și transformată în cămin. Clădirea păstrată în administrare de primărie este o ruină. Viceprimarul Cosmin Tabără admite că primăria are o problemă cu păstrarea unor clădiri pe care nu le poate întreține.
„Nu știu discuțiile care au fost în trecut. Nu cunosc aspectele pentru care nu a fost cedat. Eu și acum sunt adeptul de a da din patrimoniul Timișoarei pentru care nu avem bani să investim. Din dorința noastră de a avea o clădire pe hârtie, ajungem să o distrugem. Vedeți o paralelă clară. Ce înseamnă o administrație publică în ultimii 30 de ani și ce înseamnă o administrație universitară. Și aceste lucruri pot fi puse în balanță și între privat și stat”, a declarat viceprimarul Cosmin Tabără.
La rândul său, rectorul UVT, Marilen Pirtea, a declarat că universitatea a vrut, la momentul preluării primei clădiri, să o preia și pe cea de-a doua.
„Erau două clădiri identice. Ne-a fost atribuită una dintre ele pe care am dus-o la stadiul la care se vede, destul de modern. Noi am fi vrut să o luăm și pe cealaltă, dar erau alte priorități. Acum o văd în același stadiu. Poate chiar mai dărăpănată”, a declarat Marilen Pirtea.