FOTO Turnul de apă din Timişoara are un proiect futurist pentru a fi transformat în restaurant şi cafenea
0
De mai mulţi ani timişorenii aşteaptă valorificarea uneia dintre cele mai interesante construcţii ridicate în oraş cu mai mulţi ani în urmă şi care în acest moment nu este folosită, deşi ar avea un imens potenţial turistic. Este vorba de vechiul Turn de Apă din cartierul Iosefin din Timişoara. Conform unui proiect, aici va fi un restaurant sau o cafenea
Viceprimarul Traian Stoia a fost pus în contact cu un tânăr arhitect care şi-a realizat lucrarea de diplomă exact pe tema Turnului de Apă. „Intermediar” al întâlnirii a fost chiar consiliera primarului Nicolae Robu, Sanda Greblă.
Turnul de Apă era în partimoniul societăţii de apă şi canal, Aquatim. La schimbarea mandatului la Primăria Timişoara s-a pus din nou problema transformării acestuia într-un obiectiv turistic, după ce ani de zile au fost doar discuţii pe această temă.
„Am primit un telefon prin care domnişoara Sanda Greblă îmi propunea o întâlnire cu un domn arhitect care şi-a făcut o lucrare cu Turnul de Apă de pe Bariţiu. Un absolvent de Arhitectură a venit la mine şi mi-a prezentat un proiect. Urmează să discutăm dacă pune la dispoziţie proiectul gratuit. Noi mai lucrăm cu o firmă privată la o schiţă de proiect, apoi alegem o variantă, iar în perioada imediat următoare îl vom scoate la licitaţie, după ce se vor pronunţa specialiştii din primărie vizavi de realizarea finală. Facem acolo un obiectiv turistic, restaurant, cafe-bar şi ce mai încape acolo, o să vedem când e gata proiectul”, a declarat viceprimarul Stoia.
„În proiect este un lift interior, dar cred că ar trebui să facă obiectul unei analize. Din punctul meu de vedere, trebuie să fie un lift panoramic, exterior, pentru că spaţiul este şi aşa limitat în interior. În spaţiul cel mai generos din turn trebuie făcut un restaurant. După părerea mea, trebuie studiată puţin posibilitatea de a extinde în exterior terasa respectivă cu cel puţin 2 metri, dar asta implică şi nişte studii de rezistenţă. Sperăm să putem scoate în cursul lunii mai la licitaţie proiectul. Am convenit cu domnul arhitect că vom relua discuţiile imediat după 1 mai, ca să vedem şi care sunt pretenţiile dânsului vizavi de coordonarea executării a ceea ce dorim noi să apăra în acest monument istoric”, a mai declarat Stoia.
Două turnuri gemene, monumente industriale
Turnul de apă din Iosefin este un monument industrial din Timişoara, pe strada Gheorghe Bariţiu.
Turnul de apă din Iosefin, cu înălţimea de 52 m, a fost ridicat în 1914, fiind proiectat de cunoscutul arhitect László Székely şi se află pe lista monumentelor istorice ale Timişoarei. Acest turn este cel de-al doilea din acest tip ridicat în oraş, un alt asemenea turn fiind ridicat în cartierul Fabric, în anul 1912.
După ce au fost terminate lucrările de canalizare a oraşului, la capetele reţelei de distribuţie au fost construite cele două turnuri, care au servit pentru compensarea consumului maxim din cursul zilei.




