FOTO Nicolae Corneanu, fostul mitropolit al Banatului, ar fi împlinit 95 de ani. Moment emoţionat cu cei care refuză să-l uite
0
Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului vreme de 52 de ani, ar fi împlinit, astăzi, 95 de ani. În amintirea sa, câţiva timişoreni s-au întâlnit la intrarea în cripta catedralei.
Nicolae Corneanu, fostul mitropolit al Banatului, în perioada 1962 – 2014, ar fi împlinit astăzi, 21 noiembrie, 95 de ani. În amintirea sa preoţii de la Catedrala Mitropolitană au ţinut o slujbă. A mai fost însă cineva care şi-a adus aminte de „Înaltul”. Jurnalista Ramona Băluţescu a decis să îşi lanseze cea de-a 20-a carte, intitulată "Nicolae", într-un cadru aparte, în spatele Catedralei, în locul pe unde se intră la cripă.
A dorit un eveniment privat, la care a invitat doar câţiva apropiaţie, cărora le-a înmânat cartea.
„Unii oameni scriu, uneori, pentru sertar, pur şi simplu. Această carte este cu poeme, am câteva reviste în care am publicat, am fost acceptată în Uniunea Scriitorilor ca poetă, şi am spus că o să vină momentul să şi lansez un volum de versuri. Acesta este primul. Am scris şi o altă carte despre Nicolae Corneanu, din dorinţa de a face ca ceva din el să dispară. Erau nişte realităţi pe care le cunoşteam ca ziarist, din interior, unele erau lucruri despre care i-am promis mitropolitului că nu voi scrie decât după ce el nu o să mai fie. Nu găsesc un cuvânt potrivit pentru a descrie relaţia pe care am avut-o cu el. Prietenie e ciudat să fie spus, fiindcă ne despărţeau 50 de ani, un rang etc. Dar m-a învăţat că, unde oamenii comunică, şi au lucruri comune, se poate spune şi prietenie”, a spus Ramona Băluţescu.

„Poemele sunt un dialog, purtat la persoana a doua singular, la timpul prezent, între un discipol-femeie, rebelă şi neîncadrabilă, şi Maestrul care i-a marcat viaţa. Necredincioasa, femeie-discipol, trece dincolo de scoarţa aspră a dogmei, pe care o înlătură pentru a ajunge la miezul profund, zemos de sensuri, al eului lui Nicolae, pe care îl descoperă, îl gustă şi soarbe cu un extaz bine controlat, ritualic aproape. Dialogurile Ramonei se desfăşoară cu Nicolae din trecut cât şi cu cel din viitor, pe o platformă a prezentului din care timpul este suspendat şi iiubirea nepiritoare, pentru că <...iubirea nu trece, ca boala, cu moartea>....”, a scris în prefaţa cărţii medicul Dorel Săndesc.

Pentru că mitropolitul Nicolae Corneanu a promovat ecumenismul în Timişoara, fiind în relaţii bune cu toate cultele din oraş, la inedita lansare de carte din parcul Catedralei, cea care a ţinut o scurtă rugăciune a fost o preoteasă reformată, Ibolya Kovács Pap.
„Cum l-am cunoscut pe mitrolitul Nicolae. S-a nimerit ca, din comunitatea reformată, să fiu eu delegată la recviemul Papei Ioan Paul al II-lea, de la Domul Catolic. Am sunat să văd dacă pot să merg, având în vedere că trebuia să ajung în faţă, ştiam cum e cu femeile preoţi. Mi-au spus că nu e nicio problemă. Eram destul de pierdută în acea mulţime de preoţi. Când am ieşit, mitropolitul Nicolae m-a luat de braţ şi m-a încurajat. Ne-am întâlnit apoi şi în alte dăţi, am stat de vorbă, am discutat, m-a luat cumva sub aripa lui. Port amintiri plăcute despre ierarhul Nicolae”, a spus Ibolya Kovács Pap.
Nicolae Corneanu a trecut la cele veşnice în 28 septembrie 2014, la vârsta de 90 de ani.






