FOTO A apărut primul tramvai la Shopping City Timişoara. Primele teste au fost reuşite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cu tramvaiul la mall
Cu tramvaiul la mall

La patru ani de la inaugurarea mall-ului din Calea Şagului, a apărut primul tramvai în bucla de întoarcere a centrului comercial.

GALERIE FOTO

Societatea de Transport Public Timişoara (STPT) a început marţi seara testele pe linia care a fost construită de cei de la NEPI, proprietarii Shopping City, dar care nu a putut fi pus în funcţiune pentru că pe traseu s-a afla o staţie de monitorizare a calităţii aerului. Aceasta a putut putut fi mutată abia în ianuarie 2020, iar lucrările la linie s-au terminat de curând. 

“Am făcut o primă probă pe viitorul traseu care va deserve zona Shopping City. Identificăm problemele care pot să apară la nivel de fir aerian, la nivel de linie. Vom vedea zilele viitoare dacă apar probleme. E de bun augur că s-a ajuns la acest moment, suntem pe ultima sută de metri. Oamenii vor putea merge la mall şi cu tramvaiul de abia după ce ieşim din starea de urgenţă cauzată de coronavirus”, a spus Nicolae Bitea, directorul STPT.

Noua linie de tramvai începe de la intersecţia Căii Şagului cu strada Ana Ipătescu şi va duce până în faţa celui de-al doilea mare centru comercial al Timişoarei, unde există o buclă de întoarcere. 

Tramvai la Shopping City Timişoara

Proprietarii mall-ului din Calea Şagului, fondul de investiţii NEPI, a plătit în jur de 2,5 milioane de euro pentru realizarea acestei linii de tramvai.
 

“A durat mult până să putem finaliza această linie. Cu greu a putut fi mutată staţia de monitorizare a aerului, a trebui să facem presiuni peste tot, am ajuns şi la Bruxelles. Iată că s-a rezolvat. Am reuşit să obţinem o nouă finanţare de la NEPI şi am terminat cât am putut de repede. Investiţia se ridică la peste 2,5 milioane de euro, iar totul va fi predat Primăriei Timişoara. Totul este gata, facem testele şi după această pandemie, după ce se redeschide Shopping City, se va da drumul şi la tramvai”, a spus Alin Cristea, manager Optim Project, firma care s-a ocupat de lucrări.   

Tramvai la Shopping City Timişoara


Cei de la STPT au anunţat că tramvaiul 2 va cel care va duce călătorii la mall. 

Tramvai la Shopping City Timişoara
Tramvai la Shopping City Timişoara


 

Tramvai la Shopping City Timişoara
Tramvai la Shopping City Timişoara
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite