Fostul şef al pădurilor, la un pas de Consiliul de Administraţie al unei firme publice de asfaltări: „Nu e chiar pe lângă”
0Revocat din funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al Romsilva din cauza dosarul retrocedărilor, social-democratul Adam Crăciunescu, fost şef al Romsilva, este în cărţi pentru a deveni membru al Consiliului de Administraţie al Societăţii de Drumuri Municipale Timişoara, firmă a Consiliului Local Timişoara.
Consiliul Local Timişoara a aprobat marţi seara rapoartele de selecţie a noilor membri ai consiliilor de administraţie de la Colterm şi Drumuri Municipale, două societăţi aflate în subordinea Consiliului Local. De pe liste fac parte atât liberali, cât şi social – democraţi. Chiar dacă e de notorierate că partidele îşi împart funcţiile din consiliile de administraţie, Gabriela Popovici, consilier PSD şi membru al comisiei de selecţie, a declarat că de această dată nu a contat apartenenţa politică.
„Selecţia noilor membrii s-au făcut respectându-se noile norme în domeniu. Prin licitaţie publică s-au achiziţionat serviciile unei doamne expert independent care a aprobat toată procedură, care a fost aprobată de Consiliul Local. A fost o primă probă de dosare în urma căreia au fost respinşi câţiva candidaţi. Apoi a urmat proba de scrisoare de intenţie în care fiecare candidat trebuia să atingă un anumit punctaj, iar ultima probă a fost cea a interviului în care s-a următit un ghid de interviu”, a explicat Gabriela Popescu, potrivit căreia la capitolul apartenenţă politică, independenţii au primit punctaj mai mare decât cei înregimentaţi politic.
În final, chiar şi cu punctaje scăzute pentru că fac parte din partidele politice, cei înregimentaţi au obţinut punctaje pentru…competenţe. Un exemplu în acest sens este fostul şef al Romsilva, Adam Crăciunescu, membru marcant al PSD, judecat în dosarul de retrocedare a unei păduri de 43.000 de hectare. Dintre candidaţii pentru o poziţie în CA al Societăţii de Drumuri Municipale, Crăciunescu a obţinut cel mai mare punctaj.
„Domnul Adam Crăciunescu a avut mai multe poziţii de management. Din punct de vedere al competenţei manageriale este mai presus de orice bănuială. Dânsul a explicat că în interiorul Romsilva existau drumuri forestiere. E adevărat că erau drumuri forestiere, însă, nu însemna că era chiar pe lângă subiect (n.r. asfaltarea drumurilor). Ştia, poate, mai mult decât o parte dintre candidaţi, ce înseamnă o reţea de drumuri”, a declarat Gabriela Popovici. Potrivit acesteia, AGA, formată din consilierii locali din Timişoara urmează să îi valideze pe cei cinci membri ai CA care au obţinut peste 40 de puncte la evaluare. Consilierul PSD Gabriela Popovici a propus ca în CA ale SDM şi Colterm să intre nouă membri, maximul prevăzut de lege.