Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara: „Din cauza politicienilor e plină strada de violatori, de pedofili şi criminali“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florian Mihalcea
Florian Mihalcea

Florian Mihalcea şi Laurenţiu Ştefănescu, doi dintre liderii societăţii civilie din Timişoara, au vorbit despre situaţia din România, ca urmare a Cazului „Caracal”.

Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara, şi Laurenţiu Ştefănescu, liderul Iniţiativei Timişoara, au fost invitaţi la emisiunea „De la om la om”, de la Radio Timişoara, pentru a vorbi despre starea naţiunii de după aşa zisul caz „Caracal”. Cei doi lideri ai societăţii civile timişorene au acuzat din nou clasa politică pentru nesiguranţa cetăţenilor.

„Peste tot în lume sunt astfel de criminali. Problema care se pune este legată de reacţia societăţii şi a statului. În primul rând, în Constuţie este stipulat clar că statul are obligaţia de a ne apăra. De asta s-au inventat aceste foarte multe instituţii de forţă. De la nenumărate servicii secrete, poliţie, jandarmi. Sunt foarte multe structuri care sunt făcute să ne apre. Dar pe lângă acest sistem mai avem şi sistemul politic, care practic a favorizat infractorul. Mă refer la două lucruri. Odată, toate acele moficări ale legilor împotriva cărora oamenii au ieşit în stradă de atâtea ori, au condus, în cele din urmă, la eliberarea multor deţinuţi, e plină strada de violatori, de pedofili şi criminali. Cel de-al doilea aspect este legat de acea Secţie specială a Parchetului, care anchetează magistraţi, şi care îi face pe procurori să se gândească de mai multe ori înainte de a întreprinde ceva, dacă nu cumva vor fi chemaţi acolo şi se va proceda cu o ancheta penală împotriva lor. Este foarte uşor ca procurorii să ajungă acolo, sunt tot timpul timoraţi, iar din această cauză s-ar putea să nu mai intervină promt, le e frică şi lor de această Secţie specială... Politicul intervine în acest sistem de apărare a cetăţeanului, cu rea credinţă, pentru a se apăra pe ei, pentru a putea sta cât mai puţin în închisoare, doar că vor sta mai puţin închişi şi ceilalţi deţinuţii”, a declarat Florian Mihalcea. 

În cadrul emisiunii „De la om la om”, moderată de Marius Pentelescu, Laurenţiu Ştefănescu a oferit câteva cifre seci. Între 19 octombrie 2017 şi 6 iunie 2019, în baza Legii Recursului compensatoriu, dat de actuala coaliţia de guvernare, au fost eliberaţi 18.476 de deţinuţi. 

Dintre aceştia, 6.400 cu pedespe de peste cinci ani, adică pedepse grele. 87 dintre ei au fost pedofili. Undeva la doi pedofili pe judeţ. 2.088 de infractori au fost condamnaţi pentru omoruri calificate. 762 erau violatori. Aproape 20 pe judeţ. 243 dintre aceştia erau traficanţi de copii. 

„De la aceste cifre trebuie să pornim. Acest criminal de la Caracal nu o să poate fi condamnat cum ne imaginăm noi, datorită modificărilor pe Codul penal. El nu poate fi condamnat la închisoare pe viaţă! Pentru că are mai mult de 65 de ani. Tot conform acestor legi date de domnul Iordache, pedeapsa lui va fi din start la jumătate. La care se adaugă şi alte beneficii. La cea mai grea pedeapsă pe care un judecător l-ar putea da, conform legilor din România, omul ăsta nu va face mai mult de şapte-opt ani. Va ieşi din nou şi poate o să înceapă din nouă să ucidă. Am fost aduşi aici de politicieni care au făcut asta. Omul acesta era deja cercetat pentru trafic de persoane. El trebuia să fie deja închis preventiv, dar acest lucru nu s-a întâmplat datorită legilor”, a spus Laurenţiu Ştefănescu, liderul Iniţiativei Timişoara. 

Florian Mihalcea susţine că declaraţia premierului Viorică Dăncilă, care a spus că se va face un referendum pentru înăsprirea pedepselor, este o mare ipocrizie.
 

„Doamna Dăncilă spune că ar vrea să se înăsprească pedepsele, după ce de trei ani de zile puterea din România nu face altceva decât să reducă aceste pedepse. Acum vrei să faci referendum!? Sunt la putere, au majoritatea, pot să schimbe legile, nu trebuie să facă referendum, să spui că vrei să înăspreşti legile. Este ceva extrem de ipocrit”, a mai spus Florian Mihalcea.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite