Dominic Fritz şi-a depus dosarul pentru dobândirea cetăţeniei române: „Iubesc această ţară”

0
Publicat:

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat joi, pe Facebook, că şi-a depus dosarul pentru obținerea cetăţeniei române, o „confirmare” a faptului că are încredere în potențialul acestei țări.

Dominic Fritz face demersuri pentru obținerea cetățeniei române. FOTO Facebook Dominic Fritz
Dominic Fritz face demersuri pentru obținerea cetățeniei române. FOTO Facebook Dominic Fritz

„Așa arată zâmbetul unui român în devenire. Azi mi-am depus dosarul pentru dobândirea cetățeniei române. Adevărul este că de mult mă simt unul de-al vostru. Să am și un pașaport românesc va fi confirmarea oficială pentru un fapt simplu: Cu bune, cu rele, cred în România și în potențialul său”, a scris Dominic Fritz (41 de ani) pe pagina sa de socializare.

Edilul Timișoarei a ajuns pentru prima oară în România în urmă cu 22 de ani.

„Iubesc această țară și vreau să-i croiesc soarta împreună cu voi toți. Mulțumesc România pentru această călătorie extraordinară la care m-ai invitat când am călcat pentru prima oară pământul tău, la 19 ani. Și mulțumesc Europa că mă lași să fiu timișorean din Pădurea Neagră, român german și, mai ales, om liber printre oameni liber”, a mai spus Dominic Fritz.

Amintim că Dominic Fritz, proaspăt (re)confirmat în funcția de primar, cu peste 49% dintre voturi, a declarat, în iulie, în cadrul unui interviu televizat că preşedinţia USR nu ar trebui amestecată cu o candidatură la prezidenţiale, și că le-a transmis colegilor că nu va fi disponibil pentru a candida la alegerile din septembrie, pentru Cotroceni.   

Dominic Fritz a refuzat să candideze la preşedinţia USR, motivând că nu și-a dorit să dezbine şi mai mult partidul și să repete greşelile care au dus la fragmentarea acestuia, dara afirmat că va candida pentru Biroul Naţional. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite