De astăzi începe curăţenia de primăvară în Timişoara, iar cei care nu respectă regulile sunt amendaţi!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care vor scoate deşeurile pe străzi după ziua programată pentru colectare, respectiv proprietarii imobilelor sau asociaţiile de locatari unde vor fi găsite deşeuri, după ce pe strada respectivă s-a făcut curăţenie, vor fi sancţionaţi de Poliţia Locală.

Tradiţionala acţiune ecologică de curăţenie generală de primăvara începe astăzi şi se va încheia marţi, 19 aprilie.Programul de desfăşurare, pe zile şi străzi, poate fi accesat atât pe site-ul Retim, cât şi pe site-ul Primăriei Municipiului Timişoara.

În cadrul acestei acţiuni se colectează doar obiectele de uz-casnic şi gospodăresc, DEEE-urile, precum şi deşeurile vegetale rezultate din curăţarea arborilor, respectiv deşeurile provenite din curăţatul curţilor şi grădinilor. Deşeurilor vegetale se colectează doar dacă dimensiunile acestora sunt de aproximativ 1 mc, respectiv dacă sunt strânse şi legate .

Organizatorii spun că nu vor fi colectate deşeurile rezultate din amenajări interioare şi curăţarea pivniţelor şi a podurilor, urmând ca Poliţia locală să-i identifice şi să-i sancţioneze pe cei care au depozitat pe domeniul public astfel de deşeuri.

Citeşte şi alte materiale scrise de jurnalistul Gerhald Ernst pe blogul acestuia!

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite