Dascăli cu note de repetenţi vor ajunge să predea elevilor din Timiş

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 23 la sută din profesorii care au susţinut examenul pentru ocuparea unui post în şcolile timişene nu au reuşit să obţină nici măcar nota 5. Cu toate acestea, şi dascălii cu notele cele mai mici vor putea preda în şcolile timişene.

În judeţ au fost disponibile mai bine de 920 de posturi netitularizabile şi aproape 1.600 de posturi incomplete, care au fost ocupate de dascălii care au ales să participe la repartizarea de anul acesta cu notele de anul trecut, dar şi de aproape 940 de candidaţi care au dat titularizarea în această vară.„Notele sunt cea mai mare dovadă că oamenii sunt nemulţumiţi, nu te motivează cu nimic ca să intri în system”, a spus Monica Severineanu, de 27 de ani, profesor.
La repartizarea posturilor de suplinitori care a avut loc astăzi, din cauza lipsei de posturi titularizabile, puţinii dascăli foarte buni au concurat pentru posturi de suplinitor cu dascălii de nota 5. „Parcă e un zid de fier care se interpune. Faci tot ce poţi şi îţi sunt închise porţile în nas”, a spus Mihaela Panduru, de 39 de ani, singura profesoară de 10 din judeţ.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite