Daniel Langă, poliţistul aflat de o viaţă pe urmele hoţilor are toţi infractorii prinşi "la caiet"
0Ofiţerul a făcut parte dintr-o echipă care a prins zeci de violatori şi tâlhari, iar acum este şeful Secţiei 3 de Poliţie din Timişoara.
Profil
Născut: 29 decembrie 1967, Ştefăneşti, judeţul Argeş
Studii: Facultatea de Mecanică a Universităţii Politehnica din Timişoara
Job: Şeful Secţiei 3 Poliţie din Timişoara
Familie: Căsătorit, are o fiică
Comisarul şef Daniel Langă, unul dintre cei mai respectaţi ofiţeri de judiciar din Poliţia Timiş, care face parte din noua generaţie de poliţişti, a intrat în sistem în anul 1995. Asta după ce a muncit câţiva ani la bandă, la o firmă de cabluri. „Făceam tot felul de cabluri la bandă. Într-un fel, mă bucur că am început la munca de jos, în viaţă, pentru că am ajuns să am un sistem de valori care unora le lipseşte”, a spus poliţistul, care a făcut Facultatea de Mecanică la seral. „De la 6.30 eram la lucru, iar după-amiaza, de la 16.30 până la ora 22.00 eram la facultate. A fost destul de greu”, îşi aminteşte ofiţerul.
A vrut dreptate
Langă a intrat în Poliţie în 1995, după ce a citit într-un ziar că se caută absolvenţi de facultate ca să fie încadraţi în sistem. „Era o dorinţă mai veche de-a mea. Am vrut să fac dreptate. Am dat un examen dur şi am aflat că am fost admis chiar de ziua mea. Nu am dat şpăgi, nu am avut pile. A fost o surpriză pentru mine”, a mai spus poliţistul, care început să prindă hoţi din primele zile de lucru. Are acum un caiet în care şi-a notat numele tuturor hoţilor, tâlharilor, violatorilor pe care i-a prins, numărul tuturor dosarelor penale la care a lucrat în cei 16 ani de când este în poliţie. „Primul hoţ prins de mine fura din locuinţe. Atunci era la modă să rupă uşile şi să ia ce apucă din casă”, a spus Daniel Langă, care a prins zeci de hoţi alături de colegii săi, majoritatea intraţi în poliţie după 1990.
Vânătoare de tâlhari
„Am avut şi poliţişti care ne-au instruit, însă este foarte importantă echipa. Împreună cu alţi colegi am prins mai multe grupări de hoţi, inclusiv unii care au comis un triplu asasinat”, a mai povestit comisarul şef. Ulterior, poliţistul a trecut la Biroul de Investigaţii Criminale, unde a lucrat între anii 1997 şi 2004. Din 2005 până în 2007, a condus Biroul, asta după ce a lucrat un an şi la compartimentul „Omoruri”. „Am prins un bărbat care a violat o fetiţă de 13 ani. Am lucrat câteva zile la acest caz, l-am prins şi a luat cea mai mare condamnare pe care a încasat-o un violator în România: 22 de ani de închisoare. Alt violator, care a spus că e poliţist, a violat o altă fată, tot de 13 ani şi l-am prins şi pe acela”, a mai spus poliţistul.
Langă a prins zeci de tâlhari. „Unul pe care l-am arestat de două ori, a ieşit din puşcărie şi s-a interesat unde lucrez, iar atunci eram la «Omoruri». A crezut că scapă de mine. A dat din nou lovituri, dar i-am recunoscut modul de operare şi l-am prins tot eu. Mi-a zis că era exasperat că nu mai scapă de mine”, a spus ofiţerul.
Întrebări şi răspunsuri
Câţi hoţi ai adunat pe lista din caietul în care ţi-ai făcut sumarul activităţii în Poliţie?
S-au adunat aproximativ 175 de hoţi anchetaţi, pe care i-am prins în echipă, alături de colegii mei. Pe unii i-am prins de mai multe ori. Am stat cu toţii prin boscheţi, prin scări de bloc, în frig, nopţi la rând, ca să-i prindem.
Ce vrei să faci când nu vei mai fi şef la Secţia 3 de Poliţie?
Şi după ce nu o să mai fiu şef la Secţia 3, tot la judiciar vreau să lucrez. Vreau să-mi petrec toată viaţa, până la pensie, prinzând hoţi, tâlhari sau criminali şi să-i aduc în faţa judecătorului şi apoi după gratii pe cei care nenorocesc alţi oameni.
Ce-i place
„Îmi place că se încearcă, la acest moment, reorganizarea şi modernizarea Poliţiei Române. Procesul poate pare lent, dar este necesar şi eu cred că pe termen lung măsurile luate acum îmbunătăţesc sistemul şi profesionalizează poliţiştii”.
Ce nu-i place
„Nu-mi place că societatea civilă şi oamenii nu respectă poliţiştii. Nu pe cei din birouri, pe pălmaşi, pe ofiţerii din stradă, care prind hoţi, stau zi şi noapte la pândă şi îşi fac meseria în condiţii destul de grele. Cred că oamenii trebuie să le acorde mai mult sprijin”.