Cum sunt tocate milioane de euro pentru pacienţi care pot fi număraţi pe degete

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unele centre medicale de permanenţă din Timiş sunt mai mult goale, dar asta nu se resimte şi în costuri FOTO Arhivă
Unele centre medicale de permanenţă din Timiş sunt mai mult goale, dar asta nu se resimte şi în costuri FOTO Arhivă

Mai multe centre medicale de permanenţă din Timiş, în special din Timişoara, ar putea fi închise după ce s-a descoperit că în unele dintre ele, pentru care cheltuielile sunt de peste 60.000 de lei lunar, nu ajung mai mult de patru pacienţi pe zi.

Prefectul de Timiş, Mihai Ritivoiu (PSD), a anunţat controale în centrele medicale de permanenţă din judeţul Timiş după ce mai multe calcule au arătat că sunt cheltuite milioane de euro pentru foarte puţini pacienţi.

Concret, în judeţul Timiş sunt 47 de centre medicale de permanenţă. Dintre acestea, 17 sunt în Timişoara. Banii pentru funcţionarea centrelor de permanenţă sunt alocaţi prin Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, iar potrivit CJAS Timiş, în 2021 centrele de permanenţă au înghiţit 22,4 milioane lei, adică aproape 4.5 milioane de euro.

Banii au fost decontaţi pentru programul de lucru cuprins între orele 20 şi 8 (pe timpul nopţii). Cum programul a fost prelungit, în intervalul 15 – 8, se aşteaptă ca pentru anul 2022 cheltuielile pentru centrele de permanenţă din Timiş să ajungă la aproape şapte milioane de euro.

Prefectul de Timiş, Mihai Ritivoiu, susţine că a făcut mai multe calculi din care reiese că pentru fiecare centru de permanenţă costul este de peste 61.000 de lei pe lună.

„Plata la fiecare centru de permanenţă, indiferent dacă are sau nu pacienţi, este 80 de lei/oră: 40 lei medic, 20 asistentă şi 20 de lei alte cheltuieli. Asta înseamnă 1.360 lei pentru fiecare zi lucrătoare şi 3.840 lei zi de weekend sau sărbătoare. Fiecare centru cheltuieşte 61.440 lei pe lună, în total 2.887.000 de lei pe an. 12 luni şi 47 de centre de permanenţă înseamnă 34 milioane de lei, aproape şapte milioane de euro pe an”, a declarat prefectul de Timiş, potrivit căruia toate acestea se întâmplă în condiţiile în care în Timişoara sunt centre de permanenţă care au o medie de patru pacienţi pe zi, iar în Lugoj o medie de trei pacienţi pe zi.

„Nu există nicio legătură între sumele de bani cheltuite şi numărul de pacienţi trataţi. Nu am nimic cu asigurarea de servicii medicale în regim permanent unde se impune acest lucru, dar la noi situaţia a scăpat de sub control. Trebuie să salvăm câteva milioane de euro din banii noştri, ai tuturor”, a mai declarat prefectul, potrivit căruia centrele de permanenţă din Timişoara nu s-ar impune din moment ce există două centre de primiri urgenţe la Spitalul Municipal şi la Spitalul Judeţean.

Mihai Ritivoiu a declarat că în urma controalelor pe care le-a dispus se va stabili de care centre mai este nevoie şi care trebuie desfiinţate.  

Vă recomandăm să citiţi şi: 

„Şacal“ din Sănătate hrănit cu contracte după ce a fost judecat şi condamnat într-o afacere cu dezinfectanţi. Dosarul este la DNA din 2014

„Influencer“ din Sănătate, băgat la puşcărie. A făcut afaceri de milioane de lei cu spitalele, prin interpuşi

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite