Cum a obţinut primarul Robu gradaţie de merit ca profesor la Politehnică muncind ca robul pentru oraşul Timişoara
0Profesor al Universităţii Politehnica din Timişoara, activitate pe care o desfăşoară în paralel cu funcţia de primar al Timişoarei, Nicolae Robu a reuşit să obţină în acest an o gradaţie de merit care îi aduce o majorare de 25% a salariului de la Politehnică. Nicolae Robu a obţinut gradaţia de merit în timp ce susţine că a muncit pe brânci la primărie.
Fost rector al Universităţii Politehnica din Timişoara, Nicolae Robu şi-a păstrat postul de profesor universitar şi după alegerea sa în funcţia de primar al Timişoarei, în 2012. De altfel, profesorul Robu l-a băgat în buzunar pe primarul Robu la capitolul venituri. Potrivit ultimei sale declaraţii de avere, Nicolae Robu a avut în 2016, de la primărie, un venit lunar de 6.700 de lei în timp ce job-ul de la Politehnică i-a adus 14.600 de lei.
Din acest an, salariul de bază al profesorului Robu va creşte cu 25%, edilul reuşind să obţină o gradaţie de merit pentru activitatea didactică şi de cercetare din ultimii cinci ani. Perioada luată în calcul pentru oferirea gradaţiei de merit coincide cu perioada petrecută de Nicolae Robu la primărie, postură căreia edilul a declarat că îi dedică timp şi energie pentru că vrea să lase ceva în urmă.
În 2015, primarul Timişoarei a prezentat şi o situaţie a orelor suplimentare lucrate în regim de voluntariat la primărie, pe lângă cele opt ore prevăzute în contractul de muncă. Potrivit calculului, făcut de şoferul său, Vasile Paraschiv, primarul Timişoarei a muncit pentru primărie, într-un singur an, cât pentru un an şi nouă luni. Concret, Nicolae Robu, a adunat în 2015 la Primăria Timişoara 1.417 ore suplimentare.
„Domnul Vasile notează zilnic ora de începere a programului de lucru şi ora de încheiere. Are el o rigoare, care e foarte bună. Sunt 1.000 şi ceva de ore suplimentare. Nu suntem plătiţi pentru aceste ore, e ca un fel de voluntariat. Numărul acela de ore împărţit la 8 ore pe zi înseamnă încă nouă luni de muncă. Sau, ţinând cont că pe lună sunt 205 ore, înseamnă echivalentul a nouă luni de voluntariat. Ăsta e programul, poate să vină oricine să vadă dacă face faţă o zi, că oboseşte o zi faţă de mine, darămite s-o ţină zi de zi. Domnul Vasile este primul om care a făcut faţă ritmului meu din toată experienţa mea”, a declarat Nicolae Robu, citat de tion.ro. Un calcul simplu arată că primarul Nicolae Robu a muncit în fiecare zi din 2015 mai mult de 13 ore pe zi pentru primărie.
Surse din cadrul Universităţii Politehnica au declarat că, având în vedere declaraţiile primarului Nicolae Robu, care spune oridecâte ori are ocazia cât munceşte de mult pentru primărie, se pune întrebarea cum reuşeşte edilul să acopere norma de 40 de ore/săptămână de la Politehnică şi să mai obţină şi gradaţie de merit. Toate acestea în timp ce este implicat şi în activitatea politică, dar mai are şi viaţă privată.

Rectorul Universităţii de Politehnica, Viorel Şerban a declarat că profesorul Nicolae Robu trebuie să meargă la universitate patru ore pe săptămână. „Este profesor titular, cu normă întreagă. Are norma de titular care înseamnă activitate didactică de opt ore echivalente pe săptămână. Fizic sunt patru ore de curs pentru că se înmulţeşte coeficientul cu doi. E mai complicat de explicat, dar este titular. În România poţi să ai şapte activităţi”, a delarat rectorul Universităţii Politehnica, Viorel Şerban. Surse din rândul profesorilor şi al studenţilor au declarat că Robu nu chiuleşte de la cursuri.
Chiar şi aşa, susţin surse universitare, se pune întrebarea cum acoperă Nicolae Robu diferenţa până la 40 de ore prevăzute în norma de la Politehnică. Primarul le-a răspuns „nemernicilor” care au astfel de preocupări. „Toată cariera mea nu mi-a ţinut nimeni nicio oră, deşi am avut o armată de asistenţi şi colaboratori în permanenţă. Cred că va fi greu. Nu ştiu câţi profesori găsiţi, în special oameni cu funcţii, care să nu fie înlocuiţi la cursuri din când în când de colaboratori. Nu e considerat un păcat acesta, dar eu am avut un principiu care derivă din pasiunea mea pentru profesie, din faptul că sunt un tip care pasiune în tot ce face. Activitatea de universitar nu este o activitate de pontaj la ora 8.00. Fac ceea ce îmi permite legea. Îmi ţin toate orele şi mai am şi alte activităţi. Niciodată nu m-a înlocuit nimeni şi nu a muncit nimeni pentru mine. Dimpotrivă. Toată viaţa mi s-a întâmplat să fac peste ceea ce era în sarcina mea strictă”, a declarat Robu.
Edilul a refuzat să ofere alte detalii, susţinând că nu îşi pierde vremea cu oameni de teapa respectivă. „Eu am lăsat ceva în şcoala aceea. Pentru gradaţia de merit se socoteşte activitatea din ultimii cinci ani şi am avut un punctaj foarte mare care a fost verificat de acei indivizi de nimic şi evident că nu au avut ce să facă. (...) În ultimii ani am strâns puncte mai puţine, dar se socoteşte pe ultimii cinci ani: 2016, 2015, 2014, 2013, 2012. Am reuşit (n.r. să obţină gradaţia de merit) aşa cum rezultă de acolo (n.r. din dosarul de concurs) şi cum s-au lămurit şi nemernicii care au această frământare. Ştiu cine sunt acei indivizi şi nu îmi pot pierde timp din viaţă pentru ei”, a declarat Nicolae Robu.
Dosarul cu care Nicolae Robu a obţinut gradaţia de merit la Politehnică

Nicolae Robu a obţinut, cu ocazia acordării gradaţiilor de merit, peste 33.000 de puncte, fiind al doilea clasat dintre candidaţi. În susţinerea meritelor sale, Robu a depus mai multe dovezi ale activităţii sale academice. Printre acestea: revizuirea cărţilor „Arhitectura calculatoarelor”, publicată în 2008 şi revizuită în 2016, şi „Programare concurentă: mecanisme suport orientate timp real”, publicată în 2007 şi revizuită în 2015. La dosarul lui Robu se mai regăsesc coordonarea unor teze de doctorat şi prezenţa în cadrul unor comisii de doctorat din postura de referent.
La capitolul „Activităţi instituţionale”, Nicolae Robu a punctat cu dovada faptului că este membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă, fiind chiar membru de onoare al forului. De asemenea, Robu a depus la dosar documentele care atestă că este membru al Societăţii Române de Automatică şi Informatică Tehnică, unde este membru cotizant. Tot la capitolul „Activităţi instituţionale”, Nicolae Robu a bifat activităţile de promovare a Universităţii Politehnica prin: promovarea UPT, la radio, TV, in presa scrisa si in mediul online, ca rector (2012); promovarea UPT, ca membru în prezidiu şi speaker la acţiunea cu elevii dintr-un număr de judeţe, aduşi în vizită la UPT în cadrul programelor „Şcoala Altfel” şi „Poli, un pas spre viitorul tău” (2013, 2014, 2015 şi 2016). VEZI AICI dosarul complet în baza căruia Nicolae Robu a obţinut gradaţia de merit de la Politehnică.