Comportamentul creştinilor în vreme de război: „Rugăciunea este cea mai puternică armă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oameni care se roaga Kiev FOTO Facebook

O imagine cu un grup de credincioşi, îngenunchiaţi pentru a se ruga, într-o piaţă din Kiev, a devenit virală pe internet. Un preot ortodox, unul romano-catolic şi un pastor baptist au explicat pentru „Adevărul” care ar trebui să fie comportamentul unui creştin în vreme de război.

Mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan Selejan a declarat că în vremuri de război creştinii ar trebui, în primul rând, să se roage şi să îi ajute pe cei care sunt în nevoie. „În bisericile noastre vor începe rugăciuni către Dumnezeu pentru pace, pentru înţelepciunea celor care conduc popoare ca Dumnezeu să îi lumineze să găsească dialog pentru încetarea focului. Uşile bisericilor noastre vor fi deschise, vom fi alături de familiile şi persoanele care vor pleca din faţa frontului”, a declarat mitropolitul Ioan Selejan.

„Rugăciunea, cea mai puternică armă”

Preotul catolic Francisc Doboş a declarat că bisericile catolice sunt pregătite să ajute oamenii afectaţi de război. Potrivit preotului, rugăciunea rămâne cea mai puternică armă în vreme de război. „Rugăciunea este cea mai puternică armă care schimbă inimile. Conflictele pleacă din inimi şi minţi pervertite. Rugăciunea are o forţă şi o putere foarte mare. Comunităţi de călugări şi călugăriţe vor dedica ore întregi de rugăciune pentru pace. Este o implicare spirituală care, evident, va da roade la momentul potrivit”, a declarat părintele Francisc Doboş.

„Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel!”

La rândul său, Bebe Ciauşu, pastor al Bisericii Creştine Baptiste „Harul” din Lugoj, a declarat că în aceste momente creştinii trebuie să se roage „fierbinte, cu credinţă şi cu stăruinţă”. „Ceea ce nu pot face oamenii, chiar şi cei mai puternici, influenţi, bogaţi poate să facă Dumnezeu. Psalmul 46 spune că «El a pus capăt războaielor până la marginea pământului; El a sfărâmat arcul şi a rupt suliţa, a ars cu foc carele de război».

Pentru ucrainieni, viaţa, aşa cum o ştiau, se va schimba radical în următoarea perioadă. Guvernele ţărilor libere, ONG-urile, bisericile şi orice om de bună credinţă, cu toţii au responsabilitatea de a întinde o mână de ajutor celor nevoiţi să-şi abandoneze slujbele şi să-şi părăsească locuinţele pentru a-şi scăpa viaţa.

 Să fim pregătiţi să-i primim pe refugiaţi în casele noastre. În astfel de momente, trebuie să ne aducem aminte de regula de aur a Bibliei, rostită de Mântuitorul Isus Cristos: «Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel»”, este îndemnul pastorului Bebe Ciauşu pentru credincioşi.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

„Să ierţi de 70 de ori câte 7“. Ce semnifică cea mai puternică învăţătură biblică despre iertare: „Neiertarea e otrava pe care o bei, sperând că moare celălalt”

Sfaturile unui pastor pentru creştini în plină criză a coronavirusului. „Scriptura nu ne încurajează la un risc lipsit de înţelepciune“

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite