Cine este noul secretar de stat de la Transporturi, un apropiat al deputatului PMP Cornel Sămărtinean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Mutruc îl înlocuieşte în funcţie pe secretarul de stat care a demisionat după ce a provocat băut  un accident rutier FOTO Facebook/Alexandru Mutruc
Alexandru Mutruc îl înlocuieşte în funcţie pe secretarul de stat care a demisionat după ce a provocat băut  un accident rutier FOTO Facebook/Alexandru Mutruc

Deputatul PMP Cornel Sămărtinean şi-a promovat consilierul, pe Alexandru Mutruc, în funcţia de secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Mutruc este absolvent al facultăţii de Construcţii Civile şi student la Medicină Veterinară.

După ce apropiatul preşedintelui PNL Timiş, Nicolae Robu, Cătălin Iapă, a ajuns secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, încă un tânăr din Timiş ajunge secretar de stat. Este vorba despre Alexandru Mutruc, „umbra” deputatului PMP Cornel Sămărtinean. Mutruc a fost numit în funcţia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor după ce fostul secretar de stat Valeriu Lupu, ajuns pe funcţie tot cu sprijinul lui Sămărtinean, a demisionat după ce s-a urcat băut la volan şi a provocat un accident rutier.

Noul secretar de stat de la Transporturi, Alexandru Mutruc, este absolvent al Universităţii Politehnica, Facultatea de Construcţii, specializarea Construcţii Civile şi este student al Facultăţii de Medicină Veterinară din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Regele Mihai I” din Timişoara. Din 2012, Mutruc este consilier la cabinetul parlamentar al deputatului Cornel Sămărtinean (fost PD-L).

Alexandru Mutruc s-a făcut „remarcat“ în 2016, când şeful său, deputatul Cornel Sămărtinean, a provocat un accident rutier, lovind cu maşina un bărbat pe trecerea de pietoni. Actualul secretar de stat de la Transporturi a luat vina accidentului asupra sa, declarând că el a fost cel care a condus. „A fost un moment, o neînţelegere. Din cauza stresului, Alexandru Mutruc a apucat să spună că el a condus. A mai avut un accident înainte. Imediat ce am aflat ce le-a spus poliţiştilor, am recunoscut că eu am condus. Nu am fost atent la ce le-a spus pentru că eram preocupat de starea victimei. Mi s-a luat şi mie sânge”, declara Sănmărtinean în 2016, citat de pressalert.ro.

După numirea lui Mutruc în funcţia de secretar de stat la Transporturi, deputatul Sămărtinean a transmis un comunicat de presă în care anunţă că „în urma anchetei efectuate de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus clasarea dosarului, precum şi eliminarea oricăror suspiciuni de posibile fapte asupra celor implicaţi în accident”. „Menţionăm că persoana accidentată nu a suferit prejudicii şi/sau vătămări corporale”, a mai transmis Sămărtinean.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite