Cea mai sigură parcare de TIR-uri din Europa de Est, construită în Timiş cu cinci milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cu bani europeni, la Lugoj se realizează una dintre cele mai moderne parcări de TIR-uri din Europa FOTO Arhivă
Cu bani europeni, la Lugoj se realizează una dintre cele mai moderne parcări de TIR-uri din Europa FOTO Arhivă

O firmă din Lugoj (Timiş), în care este acţionar şi fiul marelui industriaş interbelic Max Ausnit, a obţinut o finanţare europeană de cinci milioane de euro pentru realizarea unei parcări securizate pentru camioane. În cadrul proiectului actuala parcare, construită din bani proprii în 2012, va fi modernizată şi extinsă. În urma investiţiei, parcarea pentru camioane de la Lugoj va fi cea mai sigură din Europa de Est.

Una din cele mai mari probleme cu care se confruntă transportatorii de mărfuri la nivel european este furtul din camioane şi chiar de camioane. Şoferii de TIR ştiu cel mai bine ce înseamnă să dormi tot timpul cu teama că vei fi prădat sau chiar să fii victima unui astfel de jaf. De altfel, cifra vehiculată pentru valoarea furturilor din şi de camioane în Europa este şocantă: opt miliarde de euro anual.

Firmele de asigurări au ajuns să plătească despăgubiri uriaşe, iar în urma discuţiilor dintre transportatori, asiguratori şi autorităţi s-a ajuns la concluzia că e nevoie de realizarea unor parcări securizate pentru camioane. Prima parcare de acest gen a fost înfiinţată în 2006. Între timp s-a înfiinţat şi Asociaţia Parcărilor Securizate din Europa, din care fac parte 30 de firme care operează în toată Europa 50 de parcări securizate.

În Europa de Est, singura parcare securizată pentru camioane şi clasificată conform standardelor internaţionale în domeniu a fost construită, în 2012, la Lugoj, de firma Ausnit, Olariu şi Asociaţii, societate în care este acţionar şi Steven Ausnit, fiul fostului industriaş interbelic, Max Ausnit.

Investiţia de la Lugoj s-a dovedit a fi un succes, parcarea fiind mai tot timpul plină. Iar pentru că astfel de parcări sunt finanţare şi de Comisia Europeană, firma de la Lugoj a depus un proiect de modernizare şi extindere a parcării din bani europeni. Finanţarea în valoare de cinci milioane de euro a fost aprobată, iar miercuri, a avut loc la Bruxelles, lansarea oficială a proiectului.

Potrivit lui Daniel Olariu, administrator şi acţionar al Auşnit, Olariu şi Asociaţii, investiţia de la Lugoj, care va fi terminată până în februarie 2018, include şi un soft de management al parcării, cu ajutorul cărora accesul şi ieşirea din parcare se vor face controlat. Practic, cu ajutorul softului se va scana inclusiv  faţa şoferului şi numerele de înmatriculare de la capul tractor şi de la remorcă, astfel încât din parcare să poată ieşi doar şoferul care a intrat.

Pentru că în practică sunt situaţii în care şoferii sunt înlocuiţi de către firmă, din motive care ţin de organizarea companiei de transport, modificările pot fi operate, cu ajutorul unei parole, de către o persoană autorizată din cadrul firmei, iar noul şofer poate pleca cu camionul. „Dacă şoferul care vrea să iasă din parcare va fi altul decât acela care a intrat, iar noul şofer nu este autorizat de firmă, se declanşează o alarmă, se blochează camionul şi nimeni nu mai poate să iasă până când nu se clarifică situaţia”, a declarat Daniel Olariu.

Proiectul include şi dezvoltarea unei aplicaţii cu ajutorul căreia şoferii de TIR pot vedea oricând câte locuri sunt în parcare, dar şi timpul în care vor ajunge în parcare. Astfel, şoferii pot şti dacă pot parcurge distanţa până la parcare în timpul în care legea le permite să conducă fără întrerupere.

„Prin proiectul câştigat o să creştem nivelul de securitate şi de confort. Sper să fim primii din Europa în care sistemul inteligent de transport să fie aplicat. Vom dezvolta un soft care să fie legat, printr-o aplicaţie de celelaltă parcări”, a delcarat Olariu.

Proiectul de cinci milioane de euro finanţat din bani europeni include şi realiazarea unui studiu pentru realizarea unei noi parcări securizate pe Autostrada A1, în cona localităţii Traian Vuia. 

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite