Ce trebuie schimbat la Universitatea de Vest
0Tinerii studenţi din Banat admiră profesorii pregătiţi, dar îi condamnă că nu ştiu să fie deschişi. O cercetare realizată în Universitatea de Vest din Timişoara a scos la iveală părerea studenţilor despre instituţia în care învaţă.
Aproximativ 1.000 de tineri din UVT au identificat punctele tari şi punctele slabe ale şcolii la care învaţă. Prestigiul de care se bucură universitatea, numărul mare de tineri care învaţă acolo, dotările de care aceasta dispune, chiar şi posibilitatea de a studia în străinătate au fost apreciate de studenţi. Totuşi, ei nu pot trece cu vederea spaţiile de studiu insuficiente sau puţina pregătire practică de care beneficiază, chiar şi dezorganizarea din instituţie. Pregătirea profesorilor din universitatea timişoreană este unul dintre punctele forte identificate de aproape o treime dintre studenţi.
„Avem profesori care fac multe pentru facultate. Sunt foarte ocupaţi, găsesc proiecte, se implică şi ne ajută şi pe noi”, a spus Lorelei Muravschi, studentă în anul trei la Facultatea de Geografie din cadrul UVT. Felul în care dascălii relaţionează cu studenţii nu a fost însă apreciat de 14 la sută dintre tinerii care au răspuns chestionarului. „Cadrele didactice nu pot merge de mână cu studenţii pe coridoarele universităţii”, a comentat Ioan Talpoş, rectorul UVT.
Mai puţină teorie, mai multă practică
Opt la sută dintre cei care au răspuns chestionarului consideră că unul dintre punctele slabe ale UVT este faptul că stagiile de practică sunt o problemă. Un sfert dintre studenţi a spus că una dintre măsurile care le-ar putea îmbunătăţi formarea şi i-ar ajuta să se pregătească aşa cum trebuie este dezvoltarea ideii de punere în practică a teoriei la nivelul universităţii. „Ca să ajungi la practică trebuie să ai la bază o teorie. Acum avem patru proiecte POSDRU care se ocupă de practica studenţilor”, a spus rectorul Ioan Talpoş.