Campionii Banatului la afaceri cu statul: „regele asfaltului” şi „piticul” din umbra sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Georgică Cornu şi Florin Măran, ambii constructori de drumuri, au făcut averi din contractele cu statul. Chiar dacă drumarii se plâng că astfel de afaceri merg greu, un lucru e sigur: mai devreme sau mai târziu, banii vin, iar sumele nu sunt mici deloc.

Indiferent cât ar vrea Georgică Cornu să arate că afacerile cu statul sunt dezastruase, realitatea este că mulţi dintre milionarii României şi-au clădit „imperiile” pe afacerile cu statul. „Sunt bani care mai devreme sau mai târziu vin, dar dacă nu vin la timp se intră în insolvenţă, trebuie apelat la credite bancare. Situaţia se complică. O societate care lucrează la stat nu primeşte bani cadou pentru că 90 la sută sunt nişte cheltuieli. Din sumă trebuie calculat cât este profit”, susţine Cornu. Datele de la Registrul Comerţului arată, potrivit ultimului bilanţ, din 2010, că firma „regelui asfaltului” a avut o cifră de afaceri de peste 752 de milioane de lei, reuşind să obţină un profit de 18,4 milioane de lei. De atunci, Cornu a mai „prins” cel puţin o lucrare importantă, deponeul ecologic de la Ghizela, proiect de peste 30 de milioane de euro.



Un alt nume important din domeniul construcţiei de drumuri este Florin Măran. Societatea acestuia construieşte mai multe drumuri din bani europeni, cea mai importantă lucrare fiind drumul judeţean Buziaş-Lugoj, un  proiect de peste 17 milioane de euro. "Eu sunt un pitic în comparaţie cu domnul Cornu", a spus Măran.

Vezi ce au spus Georgică Cornu şi Florin Măran despre şpăgile de la licitaţiile de drumuri în săptămânalul ADS, care iese mâine pe piaţă

image
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite