Bustul lui Deliu Petroiu a fost dezvelit în debutul Zilei Timişoarei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cea de-a 16-a personalitate de pe aleea dedicată acestora este criticul literar Deliu Petroiu
Cea de-a 16-a personalitate de pe aleea dedicată acestora este criticul literar Deliu Petroiu

Evenimentele dedicate sărbătoririi oraşului de pe Bega au început în această dimineaţă cu omagierea criticului literar. Deliu Petroiu şi-a dedicat patru decenii din viaţă promovării şi popularizării artei în Timişoara, fiind în acelaşi timp un renumit profesor.

Acesta este cel de-al 16-lea bust dezvelit pe Aleea Personalităţilor din Parcul Central, de la inaugurarea ei în anul 2009, şi al doilea în acest an după cel al academicianului Corneliu Miklosi. Lucrarea îi aparţine sculptorului timişorean Aurel Gheorghe Ardeleanu.

Deliu Petroiu a fost profesor universitar, critic de artă, membru de onoare al Uniunii Scriitorilor din România, o personalitate definitorie a vieţii spirituale şi cultural-artistice din "capitala" Banatului. Născut în 24 august 1922, la Nădlac, în judeţul Arad, a fost absolvent al Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Cluj-Napoca, unde l-a avut profesor pe Lucian Blaga.

Fanfara Big Band

Mai bine de patru decenii a trăit şi activat în Timişoara, dăruindu-se cu pasiune studiului şi sintezei academice, propăşirii învăţământului universitar şi liceal, dar mai ales promovării şi popularizării artelor frumoase. Dezvelirea bustului criticului literar a fost urmată de un concert al fanfarei Big Band.

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite