Au renunţat la jucăriile preferate pentru o cauză nobilă
Ursuleţii de pluş şi păpuşile micuţilor din Timişoara vor avea noi prieteni printre copiii nevoiaşi de la sate. Sute de elevi de la Colegiul Naţional Bănăţean din Timişoara, dar şi copii de la grădiniţe, au făcut un gest caritabil.
Saci întregi de jucării, asta au adus de acasă picii din capitala Banatului ca să arate că le pasă de copiii mai puţin norocoşi decât ei. „Încercăm să-i învăţăm pe cei mici că e bine să dăruiască, nu doar să primească”, a spus Nona Micicoi, iniţiatoarea unei campanii de colectat jucării pentru copiii sărmani. Micuţii au fost foarte receptivi şi nu le-a trebuit foarte mult să selecteze dintre jucăriile de acasă cele pe care nu le mai folosesc sau chiar nu le-au folosit niciodată.
Angela Dan are 9 ani şi este în clasa a doua la Colegiul Naţional Bănăţean. Împreună cu colegii de clasă a adunat un sac întreg de jucării pe care le-a dat copiilor sărmani. „Am adus păpuşi, motociclete, ursuleţi şi unii au dat şi creioane sau plastilină. Orice copil care nu are apreciază asta. Nu ne-a fost greu deloc să le alegem pentru că ştim că o să se bucure”, a spus micuţa.
În schimbul donaţiei făcute, prichindeii se pot juca în voie într-un spaţiu de joacă pus la dispoziţie de un magazin pentru copii din Timişoara şi vor primi o reducere pentru jucăriile pe care vor să le cumpere.
Gest frumos
Campania este realizată cu sprijinul Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC). Astfel, jucăriile vor fi distribuite la copiii din aproape 1.000 de familii nevoiaşe de la sate. „Săptămâna viitoare vor veni şi copiii dintr-un centru de plasament să-şi doneze jucăriile. Toate acestea vor ajunge la micuţii din familiile pentru care jucăriile reprezintă un lux”, a declarat Smaranda Marcu, purtător de cuvânt în cadrul DGASPC.





















































