Adrian Bodnaru, tatăl fetei care îl acuză pe Cristian Tabără de abuz: "Mi-a recunoscut că a avut o curiozitate anatomică"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul timişorean Adrian Bodnaru este unul din puţini martori care pot depune mărturie împotriva lui Cristian Tabără. Cei doi s-au întâlnit anul trecut la Târgul de Carte, unde realizatorul TV şi-a reunoscut vina.

Adrian Bodnaru a fost persoana care a îndemnat-o pe Alexandra să nu lase lucru nelămurite. „Alexandra a trăit un moment dramatic, ea gestionat cum a putut situaţia. Nu am vrut să o bruschez să spună. Am spus doar că trebuie făcut ceva, mai ales după ce am avut mărturia lui Tabără”, a declarat Adrian Bodnaru (foto).



"A cedat psihic în faţa mea"

Actualul director la Editura Universităţii de Vest a avut o înfruntare cu Cristian Tabără, la sfârşitul anului trecut. Cei doi s-au întâlnit la Târgul de Carte de la Bucureşti. „Pot să susţin în faţa oricărei instanţe că Tabără a recunoscut că a avut o <curiozitate anatomică> faţă de Alexandra. El a povestit despre dezbrăcarea şi mângâierea ei. A cedat psihic în faţa mea. Vreau ca legea să îşi facă datoria”, a spus Bodnaru, care nu a fost încă chemat la audieri.



„Trăiesc o dramă internă”

image
image

Adrian Bodnaru a divorţat de Alina în 2003, care s-a mutat apoi la Bucureşti. Scriitorul spune că a ştiut de la fosta soţie de relaţia ei cu Cristian Tabără, însă nu l-a interesat deloc povestea lor. „Eu am aflat de la Alina de ce s-a întâmplat, într-un moment de panică a ei. Atunci am decis că trebuie să am o discuţie cu Tabără. Nu vreau să vorbesc despre dramatismul momentului şi scena creată. Omul mi-a spus tot dorind o iertare la nivel metafizic. M-am bucurat mult că sunt inteligent şi educat şi nu am ripostat. Dar nu vă pot spune ce am simţit şi ce simt în continuare. Mi-e foarte greu. E o dramă internă”, a povestit Adrian Bodnaru.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite