17 decembrie 1989. „Într-o oră să fie restabilită complet liniştea în Timişoara“. „A început să se tragă deja. Coman vă raportează...“

0
0

În 17 decembrie, la ora 16.00, Ceauşescu a convocat la Bucureşti Comitetul Politic Executiv al CC al PCR. Măsurile drastice de înăbuşire a manifestaţiilor, inclusiv prin deschiderea focului, au fost aprobate de membrii C.P.Ex.

În urma revoltelor de stradă din 16 decembrie, Radu Bălan şi Ilie Matei au solicitat şi intervenţia armatei din Timişoara. Comandanţii celor două divizii MapN au trimis patrule înarmate, dar fără muniţiei, în oraş. Însă, manifestările au luat amploare. Aşa se face că a doua zi a început să sosească sprijin masiv de la Bucureşti.

La Miliţia Timiş a sosit un grup de ofiţeri de securitate şi miliţie, sub comanda generalului Emil Macri, şeful Direcţiei a II a Securităţii Statului şi generalul Velicu Mihale, adjunctul Inspectoratului general de Miliţie. 

Tot atunci, la divizia Mecanizată din Timişoara au sosit de la Marele Stat Major al Armatei coloneii Dumitru Ionescu şi Teodor Ardelean, însoţi de alte cadre. Împreună au încercat să înăbuşe demonstraţiile. 
 

Dimineaţa, în jurul orei 10, în ordinul generalului Vasile Milea, trei coloane de trupe şi tehnică militară au defilat prin oraş, în scopul intimidării populaţiei. Mulţimea, iritată s-a deplasat la Comitetul Judeţean al PCR. Demonstranţii au pătruns în sediul judeţenei de partid, au distrus şi incendiat, în special materiale de propagandă.

Forţele de ordine au intervenit cu brutalitate. Sute de timişoreni au fost loviţi, reţinuţi şi depuşi în Artestul Miliţiei şi în Penitenciarul Timişoara. Până în după amiaza zilei de 17 decembrie au fost reţinuţi peste 800 de persoane.

Ceauşescu a hotărât să-l trimită la Timişoara pe secretarul CC al PCR, cu probleme speciale, Ion Coman, pentru a coordona activitatea de restabilire a ordinii. Aceasta a fost însoţit de generalii Ştefan Guşă –şef al Marelui Stat Major, Victor Atanasie Stănculescu –prim adjunct al MapN, Mihai Chiţac, comandant al Trupelor Chmice, Florea Cîrneanu, de la Comandamentul Apărării Antiaerieană şi Constantin Nuţă, adjunct al ministrului de interne şi şef al Inspectoratului General de Miliţie.
 

La orele 16, Ceauşescu a convocat la Bucureşti Comitetl Politic Executiv al CC al PCR. Măsurile drastice de înăbuşire a manifestaţiilor, inclusiv prin deschiderea focului, au fost aprobate de membrii C.P.Ex. Miniştrii Vasile Milea, Tudor Postelnicu şi generalul Iulian Vlad şi-au luat angajamentul faţă de preşedinte că vor ordona armatei, miliţiei şi securităţii să deschidă focul.

La ora 17.30 a avut loc celebra teleconferinţă, în cadrul căruia Ceauşescu a dat ordin să se deschidă focul împotriva demonstranţilor. „Într-o oră să fie restabilită complet liniştea în Timişoara”, spunea Ceauşescu. „A început să se tragă deja. Coman vă raportează...Raportez încă o dată, am ordonat să se tragă foc. Terminat”.

După teleconferinţă, Coman a transmis forţelor militare ordinul de deschidere a focului cu muniţie de război. 

Cei mai mulţi morţi au fost în centrul oraşului

Milea a ordonat celor două mari unităţi din Timişoara să trimită efective la cele mai importante obiective din oraş: Judeţeana de Partid, Hotel Continental, Poştă, Banca şi depozitul de armament al gărzilor patriotice. Apoi, Milea cere şapte TAB-uri şi zece tancuri la Comitetul de Partid şi la comandamenul Unităţii din Piaţa Libertăţii. 

Câteva tancuri au fost blocate, unora li s-au găurit butoaiele cu motorină. Două elicoptere de la Caransebeş survolau oraşul pentru a vedea unde sunt grupuri de demonstranţi. Între timp, au început să vină spre Timişoara efective de la Unităţile Militare de la Buziaş, Lugoj şi Arad.
 

Numai în centrul oraşului, în jurul Catedralei şi în Piaţa Operei, s-au înregistrat 21 de morţi şi aproape o sută de răniţi. Confruntări au avut loc şi în Calea Lipovei, Calea Aradului, Piaţa Traian, Băile Neptun, Calea Girocului şi Calea Buziaşului.

În dimineaţa zilei de 18 decembrie, Timişoara arăta ca după bombardamente. Era un oraş devastat...
 

În urma deschiderii focului, în perioada 17-20 decembrie 1989 s-au înregistrat 71 de morţi şi 253 de răniţi, toţi prin împuşcare. A mai fost o victimă decedată, care a fost călcată de un TAB. 

   

Citeşte şi:

16 decembrie 1989. Timişoara a început lupta de una singură: “Se acţionează cu două plutoane de securitate şi 100 miliţieni care fac ordine”


Ziua-n care Armata şi-a ciuruit poporul în Timişoara: „Am văzut-o pe mama împuşcată în cap. Tata era ghemuit, nimerit în stomac“
 

Timişoara


Ultimele știri
Cele mai citite