Târgu-Mureş: Ultimele seri de cântece şi dansuri la ProEtnica | adevarul.ro

Târgu-Mureş: Ultimele seri de cântece şi dansuri la ProEtnica

Publicat:
Ultima actualizare:
0
Târgu-Mureş: Ultimele seri de cântece şi dansuri la ProEtnica
Târgu-Mureş: Ultimele seri de cântece şi dansuri la ProEtnica

Mâine festivalul de la Sighişoara programează cel mai bogat program artistic. Artificiile de final sunt sâmbătă la ora 23.00, dar până atunci mai puteţi degusta produse tradiţionale sau dansa greceşte.

Prezentarea “O comunitate dispărută: Armenii din Nord-Vestul Transilvaniei”, susţinută de Liviu Năstasă Kovacs – Universitatea Babes Bolyai Cluj, deschide mâine programul socio-cultural, la ora 11.00 în sala mică a Primăriei Sighişoara. Tot aici va mai avea loc dezbaterea “Tradiţia istorică în realizarea convieţuirii etnice în Banat”.


Programul artisitic de mâine debutează la ora 18.00 în Piaţa Cetăţii când pe scena principală va urca Ansamblul de dans Karasevska Zora reprezentând Uniunea Croaţilor din  România, urmat de Ansamblul de dans Pilisterlu al Societăţii Culturale Aromâne. Pentru cei care îndrăgesc dansurile greceşti, la ora 19.00 începe spectacolul ansamblului de dansuri Efthimos al Uniunii Elene din România, completat de Ansamblul de dans Luludakia.


Spectatorii vor mai aprecia: Ansamblul de dans Harom al Fundaţiei Communitas, Ansamblul de Dans Ciubcik al Comunităţii Ruşilor Lipoveni din România dar şi Ansamblul vocal şi de dans Solonczanka al Uniunii Polonezilor din România şi Ansamblul vocal şi de dans Suoni Di Primavera al Asociaţiei Italienilor din România.  Astfel programul dansurilor şi cântecelor minrotăţilor ţine de la ora 18.00 la ora 23.00. La finalul zilei, e programat concertul Nightlosers.


Tot vineri, de la ora 21.00, puteţi urmări în Turnul Fierarilor filmul documentar „Rromii din Valea Jiului”, proiecţie organizată de Asociaţia Thumede Valea Jiului. La “Casa cu Cerb”, între orele 10.00 şi 18.00, sunt deschise în continuare expoziţiile de fotografii, suveniruri, tablouri, afişe, icoane pe sticlă sau sculpturi, organizate de zece asociaţii. Standurile de prezentare şi cele meşteşugăreşti ale comunităţilor  amenajate în Piaţa Muzeului dar şi standurile culinare cu mâncăruri tradiţionale din Bucovina, Turcia şi cu specific polonez rămân deschise inclusiv sâmbătă 22 august, ultima zi a festivalului.


Sâmbătă 22 august, pe scena mare veţi putea urmări cântece şi dansuri cu specific polonez, grecesc sau german. La ora 22.00 este programat un concert Desperado, iar la ora 23.00 începe focul de artificii.     Festivalul ProEtnica este organizat de Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret (IBZ), asociaţie care funcţionează la Sighişoara din anul 2000.


Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite