Târgu-Mureş: Finanţare pentru centura ocolitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Veşti bune pentru şoferii mureşeni, după ce ministrul Transporturilor, Anca Boagiu a introdus centura ocolotoare a oraşului în lista de proiecte ce urmează să obţină finaţare prin Programul Operaţional Sectorial.

 Ministrul i-a transmis în acest sens o scrisoare primarului Dorin Florea, în care arată că ca “în momentul de faţă, sunt în diferite stadii de derulare o serie de licitaţii pentru proiectele finanţate prin acest program, şi în momentul finalizării acestora va fi anunţată şi următoarea etapă de licitaţii, care va include şi centura ocolitoare a oraşului Târgu-Mureş”.

Proiect de 62 de milioane de lei

Conform primarului Dorin Florea, valoarea investiţiei pentru realizarea centurii ocolitoare a oraşului se ridică la 62 de milioane de euro, sumă ce era imposibil de asigurat din bugetul local.

Iniţial, acest proiect urma să primească finanţare de la Banca Mondială, dar şi de aici s-ar fi primit doar 60% din valoare. “Am luat acest proiect şi doamna ministru l-a inclus în POS Transport, bani nerambursabili, ai Uniunii Europene. Am băgat acest proiect unde are toate şansele să fie finanţat, pentru că bani europeni sunt, iar banii de cofinanţare sunt insignifianţi”, a precizat Dorin Florea.

Un prima pas pentru realizarea acestei centuri ocolitoare este prelungirea Căii Sighişoarei în două direcţii şi realizarea legăturii cu DN 13 şi DN 15, de accea drumul respectiv a fost trecut în categoria drumurilor naţionale, iar lucrarea urmează să se facă din bugetul de stat.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite