Târgu-Mureş: Cadrele medicale învaţă tainele internetului
0Cursanţii în halate albe vor putea scăpa astfel de birocraţie , ajutaţi de lumea virtuală. Medicii din judeţul Mureş se vor ocupa mai bine de bolnavi, după ce vor fi iniţiaţi în tainele calculatorului!
Cadrele medicale din judeţul Mureş vor învăţa pas cu pas cum să folosească calculatorul şi cum să nevigheze pe internet. Oferta vine prin intermediul proiectului „TIC-Instrument de lucru pentru personalul din sectorul sănătăţii“.
Pentru că proiectul este finanţat de Uniunea Europeană, viitorii cursanţi nu trebuie să scoată bani din buzunar ca să se perfecţioneze în munca pe calculator. Importantă este prezenţa la cursuri, unde specialiştii în informatică îi vor învaţa pe medici şi pe asistente cum e cu lumea virtuală, pentru a-şi uşura munca de birou.
Mai mult timp pentru pacienţi
Astfel doctorii pot salva ore bune de studiu petrecute în biblioteci, accesând cel mai util instrument de lucru al ultimului secol. Mai mult, studenţii, rezidenţii şi profesorii vor putea publica pe Internet lucrări de cercetare şi vor putea lua legătura mai uşor cu specialişti din toată lumea.
„Proiectul se implementeaz în şase judeţe, în parteneriat cu Colegiile Medicilor. Scopul său este de a degreva personalul din sănătate de sarcinile birocratice pe care le are, astfel că timpul rămas este folosit doar în interesul pacienţilor“, a declarat Monica Păltinean, managerul proeictului.
Cursul vine ca o binecuvântare şi pentru medicii de familie care au mult de furcă cu birocraţia. Dovada: 90 de medici de familie deja se află pe listele de înscrieri şi abia aşteaptă să înveţe să mânuiească mouse-ul.
„Ideea e binevenită, mai ales că media de vârsta a medicilor de familie este de 40-45 de ani, iar noi nu am crescut în epoca calculatoarelor“, a declarat dr. Liliana Mihăescu, preşedinta Asociaţiei Medicilor de Familie.
Bolnavii sunt sceptici
Bolnavii sunt şi ei bucuroşi că medicii evoluează, dar când vine vorba de timpul acordat lor, rămân totuşi pesimişti. „Ne bucurăm că învaţă la calculatoare, dar nu cred că se vor ocupa mai mult de oameni. Nu cred. Medicul bun vede de noi, cel pe care nu îl interesează , ne lasă să murim“, spune Nicolae Moldovan, pacient.
Se mai fac înscrieri
Cursul dureaza 84 de ore, prezenţa este obligatorie, iar cei mai buni vor obţine certificate recunoscute în toată lumea şi care reprezintă un avantaj mai ales pentru medicii care se află pe picior de plecare în străinătate. Orele de informatică încep de luni, lista este încă deschisă, iar dacă sunt prea multe solicitări, se vor face liste de aşteptare.
Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:
