Scandal de proporţii la Poliţia de Frontieră a Aeroportului Transilvania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chiar dacă s-a încercat o muşamalizare a cazului, acesta a ieşit într-un final la lumină
Chiar dacă s-a încercat o muşamalizare a cazului, acesta a ieşit într-un final la lumină

Mai mulţi angajaţi ai biroului de Poliţie de Frontieră din cadrul Aeroportului Transilvania se plâng de tratamentul la care sunt supuşi de comisarul şef Aurel Sand. Acesta e acuzat că a adresat jigniri angajaţilor în nenumărate rânduri.

Angajaţii Poliţiei de Frontieră au depus plângeri la Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Sand fiind acuzat de ”comportare necorespunzătoare în serviciu, familie sau societate care aduce atingere onoarei probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţie”.

Am fost înjuraţi în dese rânduri, ba chiar pe unul dintre colegi l-a numit ”bozgor” de câteva ori. Nu se mai poate lucra cu el, mediul de lucru e unul nociv performanţei cu unul ca el la conducere. E depăşit, atitudinea lui nu are nici o legătură cu realitatea zilelor noastre. Nu poţi lucra ştiind că şeful tău te atacă în mod constant, doar pentru că nu-i place de tine”, ne-a declarat unul dintre angajaţii Poliţiei de Frontieră Mureş, sub protecţia anonimatului.

Încă din luna iulie a anului trecut au fost depuse sesizări la IGPF, dar cazul a fost ţinut secret până de curând.

Aurel Sand este acuzat, totodată, şi de faptul că a evitat pe cât posibil să se prezinte la servici după ce au fost trimise primele sesizări referitoare la activitatea sa către IGPF. Acesta şi-a luat concediu medical şi a făcut o ”pauză” numai pentru a acorda calificative angajaţilor, conform atribuţiilor din fişa de lucru. Calificativele primite de angajaţi de la comisarul şef au fost contestate de către aceştia, pe motiv că nu erau realiste sau în concordanţă cu activitatea profesională a angajaţilor, ci acordate pe simpatii personale şi pe criterii subiective.
 

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite