Şapte localităţi mureşene fără contracte cu pompierii voluntari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şapte comune mureşene nu au contracte cu SVSU foto arhivă
Şapte comune mureşene nu au contracte cu SVSU foto arhivă

Localnicii din şapte comune mureşene sunt în pericol în cazul izbucnirii unui incendiu, deoarece consiliile locale nu au semnat un contract de colaborare cu alte localităţi care au Serviciu Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.

În această situaţie sunt comunele Sânger, Nadeş, Coroisânmărtin, Băla, Cozma, Veţca şi Grebenişu de Câmpie a căror edili nu au semnat contracte de intervenţie cu alte primării, unde funcţionează Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU).

"Comuna Sânger nu are contractul reînnoit cu oraşul Luduş, deoarece comuna nu a achitat sumele prevăzute în actele adiţionale din anii anteriori.  Nadeş şi Coroisânmărtin refuză să încheie contract cu comuna Bălăuşeri, Bălă şi Cozma nu au încheiate contracte cu comuna Fărăgău din motive tehnice la autospeciala din dotare, Veţca refuză încheierea contractului cu Sângeorgiu de Pădure, iar Grebenişu de Câmpie nu încheie contract deoarece nu are încadrat şofer pe autospecială", a prezicat inspectorul şef al ISU Mures, colonel Ovidiu Găzdac.

În cazul unui incendiu, în aceste localităţi intervin pompierii din Târgu-Mureş, dar timpul de reacţie a acestora este mult mai mare.

Potrivit conducerii ISU "Horea", chiar dacă legislaţia prevede ca autorităţile locale să semneze aceste contracte, legea nu prevede şi sancţiuni în cazul nerespectării prevederilor.


Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite