O familie din Mureș a crescut un dovleac de peste 200 de kilograme: l-a udat cu 500 de litri de apă pe zi

0
0
Publicat:

Un bărbat din Mureș și-a așezat mândru în fața casei dovleacul de 220 de kilograme pe care l-a crescut. Bostanul, care urmează să fie expus la un festival de profil, a devenit atracția trecătorilor.

Kilyen Karoly alături de dovleacul său/FOTO: Captură video ProTV
Kilyen Karoly alături de dovleacul său/FOTO: Captură video ProTV

Dovleacul uriaș a crescut în grădina unei familii din Murgești, județul Mureș, scrie ProTV.

Kilyen Karoly, proprietar: „Zilnic, și fetele, și eu, și nevasta, și nepotul, toată lumea avea grijă. Necesită foarte multă apă. Eu zic că peste 500 de litri de apă pe zi am băgat pe ăsta ca să crească așa de mare.”

Fructul a ajuns să cântărească 220 de kilograme. A fost nevoie de 4 oameni și o căruță ca să-l urnească. Cu toate acestea, nu e cel mai mare dovleac pe care l-a crescut.

Acum șapte ani, povestește bărbatul, a reușit să crească un dovleac până la greutatea de 260 de kilogame.

„E un soi special din Belgia. N-am reușit să dobor recordul de 260 de kile pe care l-am avut acum 7 ani.”

În zilele următoare, bostanul va fi expus la Festivalul Dovleacului, organizat în Sovata.

În comitatul Hampshire, doi gemeni au reușit să crească un dovleac de cinci ori mai mare. Potrivit BBC, Stuart și Ian Paton cultivă dovleci uriași de peste 50 de ani.

Ei au spus că au fost aproape să bată recordurile de mai multe ori înainte — chiar le-au depășit într-un an — însă o mică gaură apărută în dovleacul uriaș le-a adus descalificarea.

Dar după ce fructul lor uriaș a ajuns la greutatea de 1.278 kg și a avut o circumferință de peste 6,4 metri la un concurs de legume gigantice desfășurat weekendul trecut la Reading, recordul le-a aparținut, în sfârșit.

A fost o senzație nemaipomenită, de nedescris”, a spus Stuart

„Am avut un fel de presimțire când stivuitorul a început să bipăie și să clipească în roșu”, adaugă fratele său, Ian. 

Recordul anterior era de 1.247 kg, în timp ce precedentul cel mai mare avea o circumferință de peste 6,1 m - ambii cultivați în SUA. 

Târgu-Mureş

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite