Elevul de 15 ani care şi-a bătut diriginta cu pumnii şi cu picioarele este liber. El se poate întoarce la şcoală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevul din clasa a VIII-a de la Colegiul Naţional „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureş, care şi-a lovit diriginta cu pumnii şi picioarele, este din nou liber, potrivit Antena 3.

Elevul agresiv ar putea reveni la şcoală, captură Punctul
Elevul agresiv ar putea reveni la şcoală, captură Punctul

Reţinut, luni, de poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară după un scandal monstru în şcoală, în timpul căruia şi-a bătut diriginta şi a ameninţat-o cu moartea, de faţă cu mama sa, elevul de 15 ani a fost pus în libertate. Cele 24 de ore prevăzute în ordonanţa de reţinere au expirat, aşa încât el a fost eliberat şi se poate întoarce la şcoală.

Cu toate acestea, cercetările continuă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, în cadrul unui dosar penal deschis cu privire la săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea liniştii şi ordinii publice,

Potrivit autorităţilor, înainte de a fi eliberat, elevul agresor a fost audiat în prezenţa unui avocat şi a mamei sale, care, de altfel, a fost de faţă atunci când fiul său a lovit-o cu pumnii şi picioarele pe dirigintă. 

Cadrele didactice de la colegiul naţional unde învaţă băiatul, au declarat că au fost surprinse de decizia autorităţilor de a-l pune în libertate pe elevul agresor. Ele se tem că, odată revenit la şcoală, incidentul s-ar putea repeta, ba chiar s-ar putea întâmpla ceva şi mai grav.

Cristina Someșan, directoarea Colegiului Național „Alexandru Papiu Ilarian”, unde s-a petrecut agresiunea, spunea încă de luni că nu poate lua măsuri imediate împotriva elevului, întrucât învăţământul gimnazial este obligatoriu, lucru care îi asigură acestuia dreptul la educaţie.

„Mâine poate vine înapoi, pentru că e învățământ obligatoriu și are toate drepturile. Credeți că mă simt confortabil cu această legislație? Nu se poate să se ajungă în situația în care profesorilor să le fie frică să intre la ore. Oricum ar fi, sunt dispusă să încerc toate variantele. Dacă nu voi reuși, va fi de răsunet”, a declarat ea.

Băiatul a plecat de la secția de poliție însoțit de mama sa și va fi cercetat în libertate pentru lovire și tulburarea liniștii și ordinii publice. Nici el și nici mama sa nu au vrut să răspundă la întrebările jurnaliștilor şi nici nu au făcut niciun comentariu la plecarea de la Poliție.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite