Două teste ar putea creşte rata de reuşită la fertilizarea in vitro cu 70%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Specialiştii au declarat că Centrul de la Sângerogiu de Mureş are un procent de reuşită de 35% mai mare decât în Europa FOTO: arhivă
Specialiştii au declarat că Centrul de la Sângerogiu de Mureş are un procent de reuşită de 35% mai mare decât în Europa FOTO: arhivă

Veşti bune pentru părinţii care vor copii şi nu îi pot concepe decât pe cale artificială!  Dr. Bogdan Cârstea, biolog şef la Clinica de Reproducere Umană Zygota, din Târgu-Mureş a declarat că au apărut două teste care ar putea creşte şansele de reuşită până la 70% la inseminarea artificială şi fertilizarea in vitro.

     Clinica de la Sângeorgiu de Mureş s-a deschis în anul 2011, iar de atunci si până acum peste 1200 de cupluri au bătut la porţile ei, în speranţa că vor aduce un copil pe lume. În cei trei ani medicii au realizat peste 800 de fertilizări, iar 115 copii au venit în acest mod pe lume. Acum, au anunţat specialiştii Clinicii 100 de femei sunt însărcinate. Procedurile de inseminare artificală sunt costisitoare, preţul depăşeste de multe ori chiar şi 10.000 de lei.
    Un studiu de ultimă oră arată că în România, unul din şase cupluri are probleme cu infertilitatea, dar cei care apelează la astfel de metode sunt puţini faţă de numărul cuplurilor din ţările europene. De exemplu, în toată Europa anual se înregistrează 30.000 de cazuri în care cei care nu pot concepe copii pe căi naturale apelează la metode artificiale în afara ţării lor. De exemplu, şase procente din copiii veniţi pe lume în Danemarca au fost concepuţi prin fertilizare în vitro.
   Infertilitatea este pusă de specialişti pe seama vârstei, a medicamentelor, anticoncepţionalelor, stresului şi alimentaţiei.

citeşte şi:

Fâşia Gaza: Primul copil născut din sperma „traficată“ din închisoarea unde se află tatăl său

Totul despre inseminarea artificială
 

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite