Fâşia Gaza: Primul copil născut din sperma „traficată“ din închisoarea unde se află tatăl său
0Soţia unui palestinian încarcerat într-o închisoare din Israel a născut un băieţel, după ce a fost supusă unui tratament de inseminare cu sperma soţului ei, adusă pe ascuns în Gaza, a anunţat familia femeii, citează agenţia Reuters.
Mai multe cazuri de acest tip au fost înregistrate anul trecut în Cisiordania, dar nu şi în Fâşia Gaza, fiind considerate de către palestinieni drept un act de sfidare la adresa politicilor impuse de Israel în închisori.
„Sunt obosită, dar foarte foarte fericită“, a declarat proapăta mamă, Hana al-Za'anin, la numai câteva ore după ce l-a adus pe lume pe bebeluşul Hassan.
De pe patul de spital din Gaza City, femeia a declarat reporterilor de la Reuters că Israelul i-a interzis orice încercare de a-şi vizita soţul încarcerat din 2006, invocând „motive de securitate“ nespecificate.
Din aceleaşi motive, mulţi dintre cei 1.8 milioane de cetăţeni palestinieni din Gaza sunt împiedicaţi să intre în Israel, excepţiile fiind făcute pentru oamenii aflaţi în stare gravă sau pentru unii comercianţi.
Din 2007, la conducerea Fâşiei Gaza se află organizaţia Hamas, declarată grupare teroristă de Israel, SUA şi o parte din statele europene. Israelul a impus o blocadă strictă asupra teritoriului palestinian şi au fost înregistrate mai multe episoade de conflicte sângeroase între cele două părţi.
Al-Za'anin a refuzat să detalieze cum a fost scoasă sperma din închisoare, însă a declarat că a durat aproximativ şase ore ca aceasta să fie adusă într-un laborator medical din Gaza, unde a fost preluată de doi specialişti.
Soţul ei, Tamer, a fost arestat după o incursiune a armatei israeliene în oraşul nordic din Gaza, Beit Hanoun, şi condamnat la 12 ani în detenţie, pentru că făcea parte dintre grup de militanţi ai Jihadului Islamic.
„Astăzi s-a născut un erou, fiu al unui alt erou“, a afirmat cu bucurie Tareq, fratele prizonierului, un frizer în vârstă de 22 de ani.
Aproximativ 5000 de palestinieni sunt prizonieri în închisorile din Israel, acuzaţii de crime împotriva civililor şi, implicit, terorism, informează cotidianul israelian Haaretz.
Ca parte a discuţiilor privind pacea în regiune, conduse de secretarul american John Kerry din iulie, Israelul a promis că va elibera 104 deţinuţi palestinieni, cu pedepse mari, în patru etape. Palestinienii susţin că prizonierii încarceraţi de autorităţile israeliene sunt luptători pentru libertate şi ar trebui protejaţi conform normelor internaţionale, informează Haaretz.
În 2013, şase femei din Cisiordania au rămas însărcinate după ce au fost insemninate cu sperma obţinută pe ascuns din închisorile în care se află soţii lor. Clericii islamici din zonă binecuvântează aceste practici.
Doctorul Salem Abu Khaizaran de la centrul medican Razan din Nablus, Cisiordania, a declarat că această practică ajută familiile palestinieni care au bărbaţi încarceraţi pentru mulţi ani şi cărora li se refuză vizitele conjugale.
În 2006, guvernul israelian a luat o decizie controversată, prin care i-a permis asasinului ultra-ortodox al fostului premier (şi laureat al Premiului Nobel) Itzak Rabin, să aibă vizite conjugale, care au dus ulterior la naşterea unui băieţel.