Cumpărături de tot felul în „Târgul” Mureşului

0
0

Oraşul nostru şi-a redobândit titulatura odată cu târgul inaugurat în această dimineaţă în Piaţa Trandafirilor. Produse de decor, îmbrăcăminte, obiecte tehnice, utilaje şi chiar camioane sau tractoare pot fi cumpărate în centrul târgu-Mureşului.

Începând de astăzi şi până duminică, centrul oraşului nostru va redeveni urbea cu specific negustoresc de altă dată. Târgul organizat în Piaţa Trandafirilor, şi din cauza căruia a fost blocat traficul autovehiculelor pe un sens în centru, este un bun prilej pentru mureşeni să îşi completeze gospodăria cu produse utile pentru orice casă, la preţuri de producător. Practic, oferta este atât de bogată şi diversificată, încât ar fi aproape imposibil de categorisit. Încă de la primele ore ale dimineţii, localnicii s-au îngrămădit la tarabele şi corturile amenajate în Piaţă, iar aproape toată lumea a plecat către casă cu sacoşele pline.

Mi-am luat flori pentru nepoţica mea care termină clasa a XII-a şi are diseară festivitatea, plus nişte feţe de pernă din bumbac. Nu ai cum să treci prin centru şi să nu îţi cumperi nimic, sunt prea multe lucruri de vânzare”, ne-a mărturisit Floarea Târnăvean, o pensionară de 70 de ani, una din miile de persoane care au trecut prin centru în această dimineaţă.

Ce puteţi cumpăra la târg

Produsele alimentare, în special cele bio, atrag foarte multă lume. Caşcavalul şi în general produsele lactate preparate după reţete tradiţionale şi incluse în categoria de produse „slow food” sunt la mare căutare, iar siropurile naturale din fructe, la 15 lei flaconul de 500 de mililitri, sunt ideale pentru a răcori până şi cea mai caniculară zi. Hainele şi accesoriile vestimentare, produse româneşti, chiar dacă uneori kitschioase, se bucură de un real succes datorită preţurilor mici cu care pot fi cumpărate. O şapcă, de exemplu, căstă 8 lei, iar un tricou de bumbac, numai 10 lei. Atrag atenţia şi obiectele din lemn masiv, sculptate manual.

image

Toate produsele din lemn sunt lucrate manual şi pot spune că au priză la public. Am mai fost la Târgu-Mureş, la o manifestare asemănătoare, în urmă cu trei ani şi sper să avem şi de data aceasta succesul la public pe care l-am avut atunci”, ne-a declarat Szasz Ferenc, comerciant. Fie că e vorba de pahare, coşuri pentru cumpărături sau jucării (care costă între 20 şi 50 de lei), toate atrag privirile curioşilor. La fel şi produsele de decor pentru grădini, care costă între 20 şi 250 de lei.

Noi comercializăm obiecte de decor din beton special, rezistent la ploi şi la orice intemperii. Acestea sunt turnate în forme şi după un proces tehnologic specific sunt gata pentru a înfrumuseţa curţile oamenilor. Este pentru prima dată când ajungem la Târgu-Mureş şi suntem convinşi că vom avea parte de un feedback pozitiv”, spune Mihail Antal Tizedeş, comerciant. Florile nu puteau lipsi la un târg organizat în „Oraşul florilor”, iar dacă aveţi un buget cu adevărat impresionant, puteţi alege între bolizii în valoare de peste 20.000 de euro expuşi de către dealerii auto din oraş. Sau, de ce nu, chiar un camion Iveco în valoare de 95.000 de euro, plus TVA...

image

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş


Ultimele știri
Cele mai citite