Azomureş amendat de Grada de Mediu pentru poluare cu amoniac

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Combinatul chimic Azomureş a fost amendat de inspectorii Gărzii de Mediu Mureş cu suma de 50.000 de lei pentru depăşirea concentraţiei admise de amoniac în aer.

Mureşenii au respirat în acest sfârşit de săptămână un aer poluat cu amoniac. Acest fapt este confirmat şi de rezultatele măsurătorilor efectuate de analizorul automat al Agenţiei pentru Protecţia Mediului din Târgu-Mureş, care în acest sfâşit de săptămână a înregistrat depăşiri ale concentraţiei maxim admise de amoniac în aer. 

Cea mai mare depăşire s-a înregistrat sâmbătă, 13 august, între orele 10.30 şi 11.00, când valoarea concentraţiei de amoniac în aer era de 0,675mg/mc, faşă de 0,300mg/mc cât e limita maximă.  Tot în aceaşi zi, proba medie zilnică a fost de 0,147 mg/mc, faţă de 0,100mg/mg, cât e limita maximă admisă.

Rezultatele măsurătorilor au fost transmise Gărzii de Mediu Mureş, care a demarat un control la faţa locului pentru a vedea cauzele care au provocat aceste depăşiri.

Potrivit directorului Gărzii de Mediu, Laurenţiu Cincea societatea a fost amendată cu 50.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor autorizaţiei integrate de mediu privind limitele admise la imisiile de amoniac în atmosferă.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite