VIDEO/UPDATE Accident spectaculos în localitatea Plopşoru. O maşină a „plonjat“ în curtea unei case. Şoferul era sub influenţa alcoolului
0
Un accident de circulaţie neobişnuit a avut loc vineri seara în localitatea Plopşoru, din judeţul Gorj, pe Drumul European 79.
O maşină a părăsit partea carosabilă, a spulberat un gard din beton şi s-a răsturnat în curtea unei case. Autoturismul a ajuns la doar câţiva metri de imobil.
Lucrătorii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj au intervenit pentru scoatere victimelor, dar martorii au acţionat şi reuşiseră să-i extragă înainte de sosirea salvatorilor. Doi tineri, de 19 şi 28 de ani, au fost răniţi şi au ajuns la spital.
„Din primele cercetări efectuate de poliţişti la fata locului a reieşit faptul că un tânăr, de 28 ani, din comuna Mătasari, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66, din direcţia Tg Jiu - Filiaşi, din cauza vitezei, într o curbă deosebit de periculoasă, a pierdut controlul volanului, a ieşit în afara părţii carosabile şi a intrat în coliziune cu un podeţ şi apoi cu gardul din placi de beton al locuinţei unui localnic, de 58 ani“, a spus Miruna Prejbeanu. purtător de cuvânt al Poliţiei Gorj.
Conducătorul auto a fost transportat la spitalul din Craiova şi a fost testat de către poliţişti din cadrul IPJ Dolj, întrucât la locul accidentului starea sa de sănătate nu a permis acest lucru. Rezultatul a fost de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată i au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpa şi conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului.