VIDEO Imagini cu o vulpe care şi-a făcut vizuină chiar în centrul unei staţiuni din Gorj şi mănâncă din mâna unui localnic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vulpea s-a lăsat atinsă de un localnic
Vulpea s-a lăsat atinsă de un localnic

O vulpe cu trei pui şi-a făcut vizuină într-o groapă de pe marginea străzii din centrul staţiunii gorjene Săcelu. Localnicii şi turiştii vin zilnic la vizuină cu mâncare şi aşteaptă ca vulpea să-şi facă apariţia. Animalul s-a obişnuit cu prezenţa oamenilor şi nu se mai teme de aceştia, astfel încât a intrat în gospodăria unui localnic şi a mâncat din mâna acestuia.

Vizuina vulpii se află chiar lângă Baza de Tratament din Săcelu, astfel că turiştii vin mereu şi aşteaptă să vadă animalul. Unii o ademenesc cu mâncare. „Are trei puişoiri după ea. Se strângea lumea şi îi punea mâncarea. Am făcut şi eu câteva poze, dar de la distanţă, că îmi era teamă. O găseam chiar la scara blocului unde suntem cazaţi. Cred ca s-a domesticit. De multe ori, oamenii o aşteaptă să iasă. De o săptămână nu am mai văzut-o“, a spus o angajată de la Baza de Tratament.

„Vulpea a ieşit ieri cu doi pui“

Turiştii au aflat repede de prezenţa animalelor chiar în centrul staţiunii.

„Se tot uitau oamenii, dar nu ştiam de ce. Am venit şi noi să ne uităm că poate iese din vizuină“,

a spus o turistă.

Vulpe

Unii au fost mai norocoşi şi au văzut animalul. „Vulpea a ieşit ieri cu doi pui. Dacă s-a domesticit, nu se mai teme de oameni“, a precizat un alt turist.  

Vulpea a acceptat să fie mângăiată de un localnic 

Vulpea a intrat chiar în gospodăria unui localnic, care i-a dat să mănânce din mână. Mai mult decât atât, acesta a mângăiat vulpea, care nu s-a speriat. Toată întâmplarea a fost filmată cu telefonl mobil. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite