VIDEO Condiţiile îngrozitoare în care sunt transportaţi călătorii dintr-un oraş din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un călător a filmat cu telefonul mobil condiţiile greu de imaginat dintr-un mijloc de transport în comun din municipiul Târgu Jiu şi a postat filmarea pe Facebook. În imagini se pot vedea o găleată cu un mop şi un placaj gata să cadă peste oameni.

Un placaj aflat lângă un scaun se desprinsese şi exista pericolul să cadă peste călători, iar în mijlocul de transport în comun mai erau o găleată şi un mop. Scaunele sunt degradate, la fel ca şi podeaua.

Cea mai mare parte a autobuzelor şi troleibuzelor care aparţin societăţii de transport în comun din Târgu Jiu, Transloc, sunt învechite şi depăşite din toate punctele de vedere, unele dintre acestea având char şi 30 de ani vechime. Leonida Belgher a postat imaginile pe contul său de Facebook. 

„Placajul a fost desprins cu rea intenţie“ 

Mihai Paraschiv, directorul societăţii Transloc, susţine că placajul a fost desprins intenţionat de către un călător, iar şoferul ţine mopul în autobuz pentru a spăla podeaua: „Am avut o discuţie cu şoferul de pe autobuzul respectiv şi mi-a spus că acel placaj îl foloseşte în situaţia unor defecţiuni, pentru a intra sub maşină şi a nu se murdări. A fost desprins cu rea intenţie din locul în care se afla, pentru că era foarte bine prins.

Directorul societăţii gorjene de transport mai spune că prezenţa mopului şi a găleţii este justificată de către şoferi prin faptul că, la capătul traseului, mai spală autobuzul.

„Ştim cu toţii că starea mijloacelor de transport nu este cea mai bună, chiar este deplorabilă şi aşteptăm cu toţii cu interes mijloacele de transport noi, pentru, nu ne mai putem desfăşura activitatea cu acestea“, mai spune Paraschiv

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite