Târgu-Jiu: VIDEO/ Urare muzicală pentru Gheorghe Zamfir
0Elevii de la clasa de nai a Liceului de Muzică şi Arte Plastice Constantin Brăiloiu i-au făcut astăzi o urare muzicală, prin telefon, maestrului Gheorghe Zamfir, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani.
Profesorul Mitel Pasăre, prieten cu marele naist, l-a sunat, iar elevii i-au cântat la telefon „La Mulţi Ani”. „Vă mulţumesc pentru această urare specială. Mi-aţi făcut o mare supriză. Să mergeţi în continuare pe drumul muzicii şi să nu-l abandonaţi“, le-a transmis Gheorghe Zamfir elevilor de la clasa de nai.
Gheorghe Zamfir a împlinit pe 6 aprilie vârsta de 70 de ani. Profesorul Mitel Pasăre a fost prezent la celebrarea zilei de naştere a maestrului şi i-a oferit cadou din partea sa şi a elevilor două vaze cu o înălţime de peste un metru pictate cu chipul lui Gheorghe Zamfir. „A fost o bucurie foarte mare pe care i-am făcut-o maestrului“, a spus Mitel Pasăre.
Grupul de naişti «Mugurii Zamfirieni» vor fi prezenţi la concertul aniversar dedicat lui Gheorghe Zamfir. Elevii vor cânta pe scenă alături de artişti renumiţi în toată lumea, cum ar fi: Elton John şi Nana Mouskouri. „Am de pe acum mari emoţii, dar cred că ne vom descurca“, a spus Cristina Lăcătuşu, elevă şi membră a ansamblului.